HALEP, DECISĂ LA PLECAREA ECHIPEI DE FED CUP CĂTRE FRANȚA

Distribuie pe:

Echipa de Fed Cup, în formație completă, a plecat către Franța, acolo unde, în weekend, va disputa semifinala de Fed Cup. Halep, Begu, Niculescu, Buzărnescu și Olaru împreună cu Florin Segărceanu au început de luni antrenamentele pentru semifinala cu echipa Franței, de trei câștig. Halep va fi prima rachetă a României, iar cel mai probabil Buzărnescu va disputa celelalte două partide de simplu. Dacă se va ajunge la meciul de dublu, eroinele confruntării cu Cehia, Begu și Niculescu, vor intra pe teren pentru a duce România în finală. „Nu este mai dificil pe hârtie, pentru că Cehia a fost campioană în șase ani din opt, dar meciul cu Franța va fi greu cu siguranță. Jucăm contra Franței și publicul va fi cu Franța, e normal. Știu că este un public foarte gălăgios în sensul bun, fac o galerie foarte, foarte puternică, dar trebuie să ne luăm energia de la suporterii noștri, de la echipa noastră și de la apropiații noștri care vin să ne susțină. Nu ne dorim să ajungem la meciul de dublu, ne dorim să câștigăm la simplu, că să nu creăm emoții, orice meci este important și, dacă vom ajunge la dublu, fetele sunt destul de puternice ca să câștige meciul", a declarat Halep, la plecarea spre Franța.

„Trebuie să ne adaptăm foarte bine la suprafață și la publicul francez și să jucăm bine pe zgură. A început sezonul pe zgură și trebuie să fim bine pregătite. Se poate face diferența și la simplu, și la dublu, depinde de scorurile după simplu", a spus Mihaela Buzărnescu. Echipa României se află în fața celei mai mari provocări de până acum, calificarea în finala competiției. Întâlnirea de la Rouen, cu Franța va fi sâmbătă și duminică, în direct, la Telekom Sport. „Suntem pregătite pentru orice, suntem acolo trup și suflet, o să dau tot ce e mai bun și sperăm să câștigăm și această întâlnire", a declarat Irina Begu. „Am avut rezultate destul de bune anul acesta și eu, și echipa, Simona ați văzut că a jucat foarte bine, a jucat de foarte multe ori cu aceste franțuzoaice, și eu am jucat, le știm foarte bine, cred că zgura este atu-ul, vom vedea", a declarat Monica Niculescu. Cu doi ani în urmă, George Cosac promitea ca în cazul în care echipa de Fed Cup ar câștiga competiția, va avea avion privat la întoarcere. Președintele federației nu a uitat. „Legat de această promisiune, dacă ele vor câștiga, cu siguranță va trebui să le îndeplinim orice dorință: avion privat la București", a spus Cosac. Dacă înving Franța, Halep și colegele se vor întâlni în ultimul act cu învingătoarea întâlnirii Australia - Belarus.

Lasă un comentariu