Elena Chiriță, născută la 30 noiembrie 1917, la Suseni, în județul Arad, a fost sanitara Detașamentului Păuliș, voluntară în Batalionul l, Regimentul 96 Infanterie, ucisă în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial. Fiica cea mai mică a unui țăran sărac, cu o familie numeroasă, după ce a urmat patru clase primare, la 12 ani a plecat să muncească la Târgoviște, ca ucenică într-un atelier de croitorie, încercând să învețe meserie. Pentru că stăpâna atelierului o folosea mai mult ca slugă, a părăsit croitoria și, în 1941 s-a angajat ca femeie de serviciu la Spitalul Militar, de acolo fiind transferată în 1943, la București, la Spitalul de Zonă Interioară nr.303, unde a absolvit un curs pentru infirmiere, organizat de Crucea Roșie. În 1944, spitalul a fost dislocat, iar Elena a ajuns să îngrijească răniții în luptele purtate în lunile august și septembrie 1944, în Defileul Mureșului, la Păuliș și la Cladova. Simțind dorința de a fi cât mai aproape de soldații răniți pentru a încerca să-i vindece, Elena Chiriță a părăsit spitalul în 17 septembrie 1944 și a plecat voluntar, ca sanitară a Detașamentului Păuliș, lăsând o scrisoare medicului șef, în care scria: „Am plecat pe front. Este nevoie aici de mine, dar e nevoie de cineva și acolo. Soldat Elena Chiriță".
A trecut repede de la îngrijirea bolnavilor la armă, luptând cot la cot cu soldații, iar la sfârșitul lunii septembrie 1944, a trimis un memoriu comandantului Armatei 1 Române, cerând să fie înrolată într-o unitate de pe front, echipată și înarmată „la fel cu camarazii care își fac acolo datoria". Cererea sa a fost respinsă inițial, dar Elena a insistat atât de mult să fie înrolată ca militar combatant încât, în cele din urmă, a obținut ceea ce și-a dorit. După spusele colonelului Ion Cojocaru, comandantul Regimentului 96 Infanterie, în luptele purtate la nord de Cegled, Elena s-a repezit cu grenada în mână în fața tancurilor germane, strigând „Înainte ostași! Încă nu s-a născut glonțul care să mă lovească!" Descrisă de către camarazii săi ca mică de statură, brunetă, cu cozi bogate, lăsate pe umeri și ochi vii, Elena Chiriță a fost întrebată de mai multe ori de unde găsea curajul cu care luptă. Ea răspundea mereu „Când merg să lupt, sunt în stare de orice!" Elena Chiriță s-a aflat în prima linie și în luptele de eliberare a Budapestei de la Pârâul Rakos, unde, un proiectil de brand a explodat la câțiva pași de ea, rănind-o grav la ambele picioare. Urmare acestor răni, s-a stins din viață la 8 Martie 1945 la Arad, după două luni de grea suferință. Deoarece era o fată simplă de la țară, ea a luptat doar pe frontul antihitlerist, dar în Muzeul Militar din București, în memoria sa se află expus un bust turnat în bronz, realizat de sculptorul Marius Butunoiu.
Ajungând cu periplul nostru la cel de-Al Doilea Război Mondial, este necesar să subliniem importanța pe care a avut-o în cadrul acestei conflagrații, utilizarea forțelor aeriene. Prin prisma acestui domeniu, se impune să amintim despre Escadrila Albă, acea formațiune de cinci avioane sanitare, pilotate în exclusivitate de femei, care au asigurat transportul răniților atât de pe frontul de Răsărit, cât și de pe frontul de Vest. Să amintim că România a fost singura țară din lume ce dispunea de o astfel de escadrilă. Temerarele noastre pilotau avioane mici, de fabricație poloneză, vopsite integral în alb, având crucea roșie imprimată pe fuzelaj și aripi. Este de menționat că, în ciuda faptului că avioanele Escadrilei Albe aveau însemnele avioanelor sanitare, sovieticii nu au ținut cont de acest aspect și le-au atacat întocmai ca pe orice alt avion inamic, astfel încât Escadrila Albă a fost nevoită să treacă la culori de camuflaj în cele din urmă.
(Va urma)
