ÎNCEPÂND CU 15 MAI, TARIFE LIMITATE LA APELURI TELEFONICE ÎN SPAȚUL ECONOMIC EUROPEAN

Distribuie pe:

Parlamentul European a decis că, începând cu 15 mai 2019, tarifele pentru apeluri fixe și mobile către orice țară din interiorul Spațiului Economic European (SEE) nu vor depăși 0,19 euro (fără TVA) pe minut și 0,06 euro pentru un SMS, măsura urmând să se aplice pentru o perioadă de 5 ani.

Apelurile internaționale în SEE sunt acele apeluri făcute atunci când consumatorul, aflat în țara în care deține abonamentul, sună pe cineva din altă țară din SEE, în comparație cu apelurile în roaming, care sunt apelurile efectuate de utilizator atunci când călătorește în străinătate.

Plafoanele tarifare de 0,19 euro pe minut pentru apeluri și 0,06 euro pentru SMS se aplică doar apelurilor și SMS-urilor către numere din SEE care sunt tarifate în funcție de consumul efectiv, nu și celor care sunt incluse în abonamente sau extraopțiuni deja achiziționate. Totuși, după epuizarea minutelor sau SMS-urilor incluse, tariful aplicabil trebuie să respecte plafonul reglementat.

Aria de aplicare a acestor plafoane pentru convorbirile internaționale se aplică în statele Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, acestea sunt valabile și pe anumite teritorii europene „mai îndepărtate", respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, în insulele Åland.

În ceea ce privește apelurile sau SMS-urile către numere din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv către numere din Gibraltar depinde de evoluția negocierilor privind Brexit-ul.

Printre motivele care au dus la plafonarea tarifelor, se arată că prețurile ridicate pentru comunicațiile în interiorul UE reprezintă un obstacol în calea funcționării pieței interne, deoarece acestea descurajează căutarea și achiziționarea de bunuri și servicii de la un furnizor situat într-un alt stat membru.

Astfel, a fost necesar să se stabilească limite specifice și proporționale la prețul pe care furnizorii de servicii de comunicații interpersonale accesibile publicului bazate pe numere îl pot percepe consumatorilor pentru comunicații în interiorul UE, pentru a elimina astfel de prețuri ridicate. 

Lasă un comentariu