CUC A PLECAT DE PE AUTOSTRADĂ “PROFUND NEMULȚUMIT”

Distribuie pe:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a verificat, marți, stadiul lucrărilor de pe loturile Iernut - Chețani și Chețani - Câmpia Turzii ale Autostrăzii Transilvania, acesta din urmă (cu o lungime de 15,6 km) nemulțumindu-l profund, întrucât “mobilizarea pe șantier este nesatisfăcătoare”. Antreprenorul a fost convocat, ieri, la discuții cu conducerea CNAIR, ministrul avertizând că, dacă acesta nu se mobilizează, ministerul ia în calcul rezilierea contractului. “Nu o să tolerez un astfel de comportament în condițiile în care ministerul, statul român sunt parteneri onești în relația pe care o avem cu constructorii”, a declarat presei Răzvan Cuc.

În privința tronsonului Iernut - Chețani (17,9 km), ministrul n-a avut nimic de reproșat, afirmând că lucrările sunt în grafic, nu sunt probleme de finanțare sau administrative, astfel încât lotul să poată fi deschis traficului la finele acestui an, după ce în decembrie 2018 au fost date în folosință tronsoanele Ungheni - Ogra și Ogra - Iernut, cu o lungime totală de aproape 14 kilometri.

Lasă un comentariu