LUMEA SE SCHIMBĂ! ROMÂNIA CE FACE? (XXIII) MECANISMUL SCHIMBĂRILOR ECONOMICE ȘL SOCIALE

Distribuie pe:

Schimbarea, din punct de vedere “quid prodest”, este evident în direcție bună pentru unul sau mai mulți dintre partenerii economiei globale și, evident, în direcție rea pentru restul partenerilor.

Războiul comercial declanșat de către administrația americană este o schimbare în bine pentru economia și cetățenii americani, cel puțin pe termen scurt, dar cu efecte negative imediate asupra restului economiei globale.

“Atunci când o țară (SUA) pierde miliarde de dolari din comerț în relațiile cu aproape toate țările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune și ușor de câștigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită țară, iar ei prosperă, prin întreruperea relațiilor comerciale câștigăm mult. Este ușor!”, a transmis Donald Trump prin Twitter (2/03/2018).

În arriere-planul acestor mișcări de ordin economic se află o reașezare a pozițiilor principalelor forțe politice mondiale, în ideea unei noi ordini politice mondiale.

Pentru înțelegerea noului raport de forțe, consider că cea mai clară și sintetică analiză îi aparține profesorului dr. Valentin Naumescu de la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, fondator și coordonator al Grupului de Reflecție Citadel:

“Ordinea mondială tripolară în care am intrat (SUA, China, UE) este prelungirea firească a ordinilor bipolare și unipolare de după 1945 și, respectiv, 1989, a ascensiunii Chinei globaliste și a Uniunii Europene integrate politic și, evident, a prăbușirii URSS. Cu toată strădania lui Putin de a se arăta relevant și de a prinde un loc la masa celor mari, după anul 2000, ordinea tripolară a exclus, de fapt, Rusia (un jucător economic, populațional și tehnologic prea mic la nivel global pentru a conta), urmând să fie dominată, în secolul XXI, de alianța care se va forma în deceniile următoare între două dintre cele trei puteri globale menționate, cu punerea în minoritate a celei de-a treia și cu setarea regulilor generale ale jocului.

În mod natural, Occidentul a oferit decenii la rând varianta SUA-UE drept forța conducătoare a lumii (ca puteri hard - sub forma NATO - și soft, ca puteri normative, ca puteri economice, ca puteri tehnologice și ca valori culturale inspiraționale), dar declinul accelerat al ordinii liberale occidentale redeschide chestiunea alianțelor lumii multipolare și a unei ecuații de tip real politic.

Recent, China a făcut cea mai îndrăzneață propunere strategică formulată în ultimii 70 de ani, de obținere a sprijinului UE contra noilor politici protecționiste ale SUA, propunere care ar viza practic apariția unui nou bloc politic, economic și strategic, “Europa-Asia”, dar nu Eurasia continentală, geopolitică, visată de Putin și Dughin, cu Moscova în centrul lumii, ci un binom euro-asiatic care ar “sări” peste imensa, dar vulnerabila Rusie. Nu întâmplător Xi Jinping îl ține la distanță, cu destulă răceală, pe Putin și nu se arată entuziasmat de ambițiile Rusiei de revenire la masa giganților.

UE nu a răspuns și nu va răspunde curând “indecentei propuneri” făcute de chinezi, aproape scandaloasă pentru idealiști și principiali, dar îngrozitor de pragmatică. Nu va răspunde oficial, și nu neapărat din nostalgia dragostei pierdute pentru America, ci din neîncrederea față de oferta Beijingului comunisto-capitalist și dintr-o minimă speranță că legătura transatlantică, adică cea mai simplă, naturală și convenabilă alianță, singura fundamentată cultural și civilizațional, s-ar putea totuși reface în epoca post-Trump.

Uluitoare sunt, totuși, asertivitatea și îndrăzneala strategică a Chinei renăscute, după 500 de ani de adormire, umilință și declin imperial, prevestind parcă transferul centrului de greutate al lumii dinspre Atlantic spre Pacific și apusul supremației occidentale începute odată cu Renașterea, cu progresul industrial-tehnologic, cu epoca marilor descoperiri și a colonizării “lumii noi”.

Poate suna paradoxal și prea puțin credibil, având în vedere istoria Războiului Rece, dar singura Mare Putere interesată de ridicarea Rusiei la rang de actor global este în prezent chiar SUA. Apropiata întâlnire Trump-Putin ar putea arăta că Trump este interesat de colaborarea cu Putin în diverse dosare care vizează slăbirea influenței europene și chineze pe plan global și regional, mai ales că Rusia nu este un exportator competitiv pe piețele americane și nu rivalizează economic în niciun fel cu Statele Unite. Obsesia contabilă a lui Trump este, astfel, alinată.

Războiul comercial SUA-China și SUA-UE ar putea stimula nu numai interesul Chinei pentru apropierea de UE (deloc nou acest interes, de altfel), dar și interesul SUA de atragere a Rusiei în cel mai bizar și mai neverosimil tandem strategic de după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În fapt, e o constatare pe care am mai formulat-o în trecut: și Washingtonul, și Moscova au ajuns la concluzia că ordinea bipolară a Războiului Rece îi avantaja mai mult decât ordinea tripolară actuală, în care Rusia nici nu mai este considerată un actor global, iar apariția unei UE autonome și a Chinei globaliste, ambele foarte competitive economic pe piețele americane, nu îl face fericit pe Donald Trump.

 (Va urma)

Lasă un comentariu