Lipsa unui sistem organizat în valorificarea legumelor românești favorizează importul masiv de legume, din spațiul european și din afară. Dacă vremelnicii guvernanți ai României ar aplica principiul de a nu-i ajuta pe români dându-le pomeni electorale, ci încurajându-i să se organizeze în cooperative de valorificare, în mod sigur nu ar mai fi nevoie de importuri masive. Beneficiul s-ar regăsi în bugetul țării, dar și în cel al familiilor de români. Printr-o lege care să interzică importul de legume și desfacerea lor prin supermaketurile cu capital străin, atâta timp cât mai există oferte din partea producătorilor interni, poate încuraja producția internă. După desființarea acelor unități profilate pe achiziționarea, păstrarea și valorificarea legumelor (CLF), cu rețele proprii de magazine de specialitate, fiecare producător român a fost obligat să-și vândă marfa la tarabe, în piețe. Posibilele cooperative, alternative la aceste practici, nu s-au înființat, decât sporadic, cu precădere în marile bazine legumicole din sudul țării. În plus, nu s-au încurajat micii producători de a-și înființa mini-exploatații agricole legumicole, pentru nevoile familiale, în grădina de lângă casă. În perioada de glorie a socialismului, în fiecare oraș exista o centură legumicolă, unde orășenii cultivau legumele necesare pentru nevoile familiale, fiind asigurate și o posibilitate de relaxare fizică în natură. Pe lângă aceste grădini, în județul Mureș existau ferme specializate, aparținând de Fabrica de Conserve din Mureșeni, iar în fostele CAP, cele care dispuneau de o sursă de apă, pentru irigații și teren pretabil pentru legumicultură, erau ferme legumicole, cu dotări tehnice corespunzătoare, cu un sortiment variat de culturi horticole. Complexele de sere de la Iernut, Luduș, Acățari, Mureșeni, solariile de la Sighișoara, Târnăveni, Bogata, Ungheni etc., asigurau necesarul de legume al județului și un excedent pentru export. Anul acesta sunt programate a fi cultivate cu legume, în câmp - 7.450 de hectare și mai produc serele de la Luduș, Breaza, solariile de la Chețani, Valea Largă, Voivodeni și cele răzlețe prin gospodăriile populației în mai multe localități mureșene. Aceste exploatații nu sunt capabile să asigure necesarul de legume proaspete a județului Mureș, prin urmare, chiar și locuitorii din zona rurală se aprovizionează din lanțurile de magazine amplasate, strategic, de regulă, la marginea orașelor. Cât despre prelucrarea legumelor în fabrici de conserve, această industrie a devenit o amintire, după achiziționarea Fabricii de la Mureșeni de o societate care avea obligația să-i păstreze obiectul de activitate. Renunțând la profilul de industrie alimentară, spațiul respectiv devenind un depozit de piese auto. Este rușinos pentru niște politruci de două parale, cei care au hotărât destinele legumiculturii mureșene și al industriei alimentare, faptul că din lăcomie pentru comisioane au lichidat acest sector, mai ales într-un județ unde funcționa și o Stațiune de Cercetare și Producție Legumicolă, la Iernut, cu agent termic asigurat de la Termocentrală, că la ora actuală ne aprovizionăm cu legume din import. Am avut și avem condiții pedoclimatice, tehnice profesionale pentru o legumicultură super intensivă și din prostie, din comoditate am distrus totul. Veți spune că piețele agroalimentare și supermarketurile sunt aprovizionate în această perioadă cu tot sortimentul de legume, dar să nu uităm prețul. Luați în calcul un singur produs, cartoful, considerat a doua pâine a românului, se vinde la ora actuală cu 3 lei kilogramul... A ajuns onorabilul cetățean român să-și poată cumpăra doar două roșii și un ardei capia, o legătură de mărar, una de pătrunjel și una de leuștean, pentru care achită 10 lei, să-și facă o ciorbă cu care să-și amăgească foamea... Poate ne merităm soarta!
