Lumina lumii, Iisus Hristos este Sfântul prin excelență, sfințenia fiind elementul esențial al naturii Sale. Cu toate că atributul de ,,sfânt” e propriu în sens absolut doar Lui, prin participarea noastră la dumnezeirea Sa sfințenia divină se transmite și nouă, deoarece Dumnezeu vrea ca toată lumea să se umple de sfinți, astfel sfințenia Lui făcându-se simțită, văzută în lucrare și slăvită peste tot în lume. ,,Urmăriți pacea și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu”(Evrei 1,14), izvorul păcii și sfințeniei, Mântuitorul lumii, atrăgându-ne în sfințenia Lui și îndumnezeindu-ne prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică. Umplându-ne de sfințenie, chipului nostru i se imprimă trăsăturile divine, devenind asemenea cu Dumnezeu.
Sfințenia, punct culminant al vieții omenești ce implică sălășluirea lui Hristos în cei ce-L urmează cu credință, nu e ceva strict și individual, ci este ,,un proces de nesfârșită umanizare creștină prin îndumnezeire, ce se realizează între relațiile dintre oameni și Dumnezeu, dintre oamenii înșiși și dintre ei și cosmosul întreg”(Stăniloaie D.).
Noțiune ce indică starea de realizare autentică, prin puterea activă a lui Hristos, participare la însăși viața lui Dumnezeu, dominația spiritului asupra materiei, sfințenia nu exclude efortul personal omenesc, ci îl presupune. Ca atare, sfântul este omul nou, acel om care s-a eliberat de toate patimile și în care S-a sălășluit Hristos, este acel om care a ales a se jertfi pe sine pentru semenii săi. Deviza vieții lui este proexistența. Ajuns la o asemenea stare duhovnicească, sfântul va fi umbrit și copleșit de harul lui Dumnezeu, lumina sfințeniei din sufletul său reflectându-se în exterior prin trupul său deja ,,transparent”.
Sfântul, icoană vie realizată, și-a restaurat în mod deplin umanitatea. În mod concret, această restaurare a umanității sale se justifică prin lipsa trivialității, grosolăniei, josniciei, nesincerității, patimilor, în el actualizându-se în gradul cel mai înalt sensibilitatea, transparența, puritatea, sfiala, taina fratelui, toate aceste virtuți fiind exprimate în același grad și de icoana lui zugrăvită. Avându-L pe Hristos în sine, sfântul îl poate face prezent și celor din jurul său, deoarece îl ,,revelează pe Dumnezeu în formă umană, pe Dumnezeu înomenit” (Stăniloae D.), adică pe Cel după a cărui chip a fost creat. Acest lucru ne arată că atât icoana zugrăvită, cât și sfântul, icoană vie sfințită (ambele tipuri de icoane fiind materii pline de har) păstrează aceeași caracteristică esențială comună: sunt mijloace de comunicare și iradiere a iubirii, dreptății, sfințeniei lui Hristos, căi veritabile prin care transpare lumina Duhului Sfânt.
Azi trăim un duh al lepădării de sacralitate, de noi înșine și de Lumina sfântă care mai pâlpâie încă în noi. Iluminismul secular se laudă cu această reușită și se crede un fel de eliberator, care a intrat în sufletele noastre nu pe un mânz de asin, ci pe aripi înfricoșătoare de dragon. O luptă crâncenă a luminilor, un război dus deja pe față. Dar Hristos învinge! Nu vă temeți, e prea simplu pentru ca să fie atât de complicat! Paște Fericit și Hristos a înviat!
