LEONTINA POP: PRICEASNA ȘI DOINA, UN LEAC PENTRU SUFLET

Distribuie pe:

- De unde veniți, doamnă Leontina Pop?

- Vin de pe Valea Gurghiului, mai precis, din Hodacul meu drag, leagănul copilăriei mele, de acolo, de unde mi-am cules cântecele și pricesnele. Am adunat în lada mea de zestre peste 50 de costume populare, din care 10 au o vechime de 100 de ani. Am dus în lume, prin cântecul meu, valea, oamenii, tradițiile, costumul popular și graiul nostru străbun.

- De multe ori v-am ascultat pricesnele, în Biserica Ortodoxă din satul Agrișteu. Ce reprezintă pentru dumneavoastră aceste cântece?

- Este rugăciunea mea rostită prin cântec. De la trei ani, mama mă lua de mână și mă ducea în Biserica din Hodac, iar eu fugeam direct în podul bisericii, unde cânta corul bisericesc. Acolo repetam cu cei din cor, atât cât reușeam la 3-4 ani. Mi-au intrat în suflet pricesnele, doinele și jocurile satului, participam pe ulița cea mare, unde aveau loc nunțile, un obicei uitat. Ascultam cu drag ceterașii satului, dar niciodată n-am crezut că voi face din plăcerea de a cânta o profesie. Mulțumesc Maicii Domnului, Mântuitorului Iisus Hristos și Tatălui Ceresc pentru harul pe care mi-a fost dat și de aceea cânt cu atâta dragoste pricesnele. Trăiesc o mare bucurie când merg la Biserica din Agrișteu, unde părintele Ionel pune atât de mult suflet în slujbele oficiate. Când aud în spatele meu credincioși plângând, simt că pot aduce o bucurie celor care ascultă pricesnele mele.

- În Duminica Floriilor ați lansat un DVD, ce cuprinde acest DVD?

- De Sfintele Sărbători Pascale, dăruiesc credincioșilor, fraților și celor care mi-au deschis ușa și m-au primit cu flori, părintelui Daniel Hancu, 13 pricesne cuprinse într-un DVD, cu titlul “Pentru tine, Doamne!”. Cu această ocazie le doresc “Sărbători minunate”, sănătate, alături de cei dragi.

- Ce vă mai leagă de satul natal?

- Deși sunt orășeancă din anul 1974, până voi fi pe acest pământ, neamul românesc, satul, valea Gurghiului am să le cânt. Mă întorc cu mare drag în satul meu ori de câte ori voi fi invitată la Sărbătoarea “Udatul nevestelor”, a doua zi de Rusalii, voi spune prezent. La Biserica din sat mă întâlnesc cu oamenii pe care îi iubesc din tot sufletul.

- Amintiți-ne de realizările profesionale și familiale?

- Sunt angajată de 38 de ani la Ansamblul profesionist “Mureșul”, în calitate de solistă profesionistă, dar am o carieră frumoasă, de peste 42 de ani, în slujba cântecului popular. Sunt o soție, mamă și bunică fericită, pentru că familia mi-a fost un sprijin moral în toate realizările mele. Cele mai importante premii sunt: Premiul Etnos, în 2000, în cadrul unui spectacol la Sala Palatului din București, înmânat de etnomuzicologul Emilia Camișel, pentru filmul de 3 ore, realizat pe Valea Gurghiului, în patru anotimpuri, Premiul acordat de Institutul de Folclor al României.

În 2017, în cartea autobiografică “Am plecat copil în lume”, am încheiat anul binecuvântat de Dumnezeu cu două premii, pentru pricesnele culese, Înalt Preasfințitul Irineu, al Alba Iuliei, mi-a acordat Ordinul și Crucea “Credință și Unire”, iar Prefectura județului Mureș, prin prefect dr. Lucian Goga, am primit, de Ziua Națională a României, “Fibula de la Suseni”, iar în 2018, cu ocazia spectacolului aniversar “60 de ani de viață, 40 de ani de activitate artistică”, am primit “Placheta Centenarului”.

Nădăjduiesc din tot sufletul să aduc bucurie prin ceea ce cânt și să vin cu alte surprize.

 

 

Lasă un comentariu