INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ - PLEDOARIE PENTRU EDUCAȚIE ÎN MILENIUL al III-lea

Distribuie pe:

“O educație bună este izvorul întregului bine în lume.” (I. Kant)

Inspectoratul Școlar Județean Mureș este o instituție publică înființată în urmă cu 51 de ani, menită să ofere, prin intermediul unităților de învățământ, educație la înalte standarde de calitate, în context județean și național, pentru dezvoltarea intelectuală, socială și profesională a beneficiarilor educaționali și pentru dezvoltarea durabilă a comunității. Având în vedere că educația este un factor strategic pentru viitorul României, Inspectoratul Școlar Județean Mureș și-a propus misiunea de a integra învățământul mureșean într-o paradigmă modernă, prin asigurarea unui cadru stimulativ, propice desfășurării unui învățământ de calitate și prin valorificarea superioară a propriilor resurse umane și materiale, cu accent pe asigurarea calității în educație, printr-un demers dinamic, ce presupune implicare și responsabilizare. Gestionând sistemul educațional din județul Mureș (cu 625 unități școlare, 785 clădiri, peste 85.000 de copii și elevi și peste 8.000 de angajați), Inspectoratul Școlar Județean Mureș, prin cei 38 de angajați, a înțeles că dimensiunea școlii mureșene reprezintă un garant al calității procesului educațional, urmărind promovarea unui învățământ de calitate, modern și flexibil, stimularea creativității, munca în echipă, asigurarea unei bune comunicări strategice intra și interinstituționale.

Subordonat Ministerului Educației Naționale, Inspetoratul Școlar Județean Mureș asigură, promovează, monitorizează și evaluează serviciile educaționale, prin: încurajarea și susținerea excelenței în educație, a performanțelor elevilor cu aptitudini înalte, prin organizarea olimpiadelor, concursurilor și valorizarea rezultatelor deosebite obținute; eficientizarea parteneriatelor educaționale; formarea și dezvoltarea profesională continuă a personalului din învățământ; dezvoltarea autonomiei unităților de învățământ prin responsabilizarea și întărirea rolului managementului școlilor; promovarea educației nonformale - oportunitate formativă complementară pentru elevi; susținerea educației permanente și a educației adulților; compatibilizarea sistemului de învățământ românesc cu cel european, asigurarea accesului tuturor copiilor la educație; sprijinirea unităților de învățământ din medii socio-educaționale defavorizate, în vederea diminuării situațiilor de părăsire timpurie a școlii/abandonului școlar; asigurarea calității serviciilor de asistență psihopedagogică pentru toate categoriile de beneficiari, în vederea asigurării progresului școlar pentru toți elevii; promovarea și eficientizarea serviciilor educaționale pentru copiii care provin din medii socio-economice defavorizate și pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, în contextul educației incluzive.

Prin activitatea de consiliere, îndrumare și control, Inspectoratul Școlar Județean Mureș urmărește permanenta îmbunătățire a calității procesului instructiv-educativ, la nivelul cadrelor didactice, dar și a managementului unităților de învățământ preuniversitar, având ca valori fundamentale competența profesională, responsabilitatea, integritatea, aplicând o coordonare transparentă, deschisă, participativă.

Trebuie să investim în educație și să ne racordăm la tipul de educație pe care îl dorim pentru elevii noștri, în secolul al XXI-lea și în mileniul al III-lea. Singură, educația, este cea care poate așeza o națiune pe drumul său real: “Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”, afirma Confucius. Educația în secolul al XXI-lea trebuie făcută cu pasiune, cu încredere și responsabilitate. Cu convingerea că elevii noștri au nevoie de modele, de repere în care să creadă, pe care să le urmeze. Nu trebuie să punem între paranteze, ci să așezăm în lumină valori, repere, sisteme de valori, axiologie. Educația e bazată pe aceste coordonate care, împreună, pot oferi cea mai bună versiune a noastră.

Educația reflectă starea de spirit a unei națiuni, fiind o oglindă lucidă și reală, cu faptele noastre bune și mai puțin bune, cu felul în care înțelegem să ne raportăm la noi și la ceilalți. În drumul acesta anevoios putem învinge, dragi profesori și elevi, doar dacă suntem împreună, având cu toții același deziderat. Comenius, în lucrarea sa “Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu “semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Astfel, educația înseamnă procesul de umanizare, înțelegând că omul “nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Apreciem eforturile dascălilor noștri așa cum apreciem, în mod deosebit, rezultatele remarcabile obținute de elevii mureșeni la olimpiadele, competițiile și concursurile județene și naționale. Acestea ne confirmă faptul că munca susținută, seriozitatea și perseverența vor ieși întotdeauna câștigătoare în orice competiție. Îi felicităm pe toți, elevi și profesori, pentru că au reușit, la nivel județean, național și internațional, să performeze și să dovedească pregătirea oferită de școala mureșeană. Nu putem ignora, însă, problemele școlilor unde elevii și profesorii nu și-au înțeles deplin menirea. Rezultatele parcursului școlar ale unor școli mureșene ne obligă să vedem partea mai puțin însorită a muncii noastre.

Așa că, invit toți actorii educaționali să încercăm să ne regăsim pe terenul atât de fertil al educației, fără ură, resentimente și prejudecăți. EDUCAȚIA ESTE CEA CARE POATE ȘI TREBUIE SĂ NE UNEASCĂ.

În ceea ce mă privește, ca inspector școlar general, sunt adeptul principiului “muncii în echipă” și voi respecta toate opiniile, chiar dacă îmi sunt adverse, contrarii, realizând că progresul unei națiuni-comunități depinde în exclusivitate de nivelul relațiilor sociale dintre membrii națiunii sau a comunității.

Dragi elevi și profesori, fiți buni în ceea ce faceți. Fiți cei mai buni! Fiți puternici și deschiși spre nou. Educația ne pregătește pentru lumea aflată în continuă transformare. Școala este o permanentă provocare. Pășiți cu încredere. Prin educație veți fi învingători!

În perspectiva examenelor naționale, vă dorim, dragi elevi și profesori, reușite pe măsura eforturilor depuse!

Tuturor,

Respect și mulțumire! Entuziasm și succes!

 

Lasă un comentariu