LA REFERENDUM, DOUĂ ÎNTREBĂRI PENTRU POPOR

Distribuie pe:

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat ieri, 25 aprilie, decretul pentru organizarea unui referendum național. Potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială, președintele a decretat că referendumul are loc la 26 mai, în ziua desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European, cetățenii fiind solicitați să se pronunțe prin

“DA” sau “NU” cu privire la următoarele întrebări:

1. “Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. “Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Potrivit lui Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR (sursa - B1 RO), “Justiția nu poate face obiectul referendumului. În plus, orice întrebare ar pune președintele, dacă referendumul trece, trebuie modificată Constituția (...) Să întrebi poporul dacă vrea să se respecte legea? Cum să întrebi așa ceva? În domeniul ăsta al Justiției e foarte greu să găsească o întrebare care, dacă trece referendumul, să nu presupună modificarea Constituției. Faptul că poporul spune da, să-i bage la închisoare pe toți, nu înseamnă că o să-i bage la închisoare. Trebuie să modifici Constituția și legile în urma referendumului, or președintele însuși nu poate promova modificarea Constituției decât la solicitarea Guvernului. Și dacă întrebi poporul dacă e de acord ca Guvernul să nu mai dea OUG. Și, dacă e de acord, ce? Constituția prevede că Guvernul poate să emită OUG până nu se modifică Constituția...“.

Lasă un comentariu