ZIUA BIBLIOTECARULUI, A CĂRȚII ȘI A DREPTURILOR DE AUTOR, SĂRBĂTORITĂ LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „PETRU MAIOR” REGHIN

Distribuie pe:

Ziua bibliotecarului, precum și Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, a fost sărbătorită marți, 23 aprilie 2019, la Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin, în cadrul unui eveniment cultural-științific, cu caracter metodic. De la ora 12.00, la sediul Bibliotecii municipale reghinene, în cadrul colocviului profesional care a avut loc, au fost prezentate și susținute aspecte metodice extrem de interesante, atractive și utile, referitoare la munca în bibliotecă. La eveniment au participat atât bibliotecari de la Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin, precum și bibliotecari școlari de la unitățile de învățământ din Reghin.

În partea de început, dr. Florin Bengean, managerul Bibliotecii municipale reghinene, a vorbit despre semnificația acestei zile sărbătorești, despre rolul și sensul cărții în viața oamenilor, precum și despre importanța lecturii în societate. A prezentat apoi revista „Astra Reghineană”, numărul 1 din anul 2019, care este revista bibliotecii municipal reghinene, în care se regăsesc reflectate activități din viața culturală reghineană din primele luni ale anului 2019.

Un invitat special al acestei activități a fost doamna dr. ing. Melania Suciu, bibliotecar-metodist la Biblioteca Județeană Mureș, care a susținut o expunere extrem de interesantă și utilă. Expunerea domniei sale s-a desfășurat și de data aceasta sub spectrul profesionalismului și s-a intitulat „Cum să faci o prezentare de succes”. De asemenea, doamna bibliotecar Doina Vanca, tot de la Biblioteca Județeană Mureș, a susținut o expunere în care a prezentat secția „American Corner” a bibliotecii județene. În urma acestor expuneri, au avut loc discuții și dezbateri care s-au dovedit a fi folositoare și constructive.

A fost o activitate extrem de utilă și binevenită, care a adus și elemente de noutate în ceea ce privește munca în bibliotecă, precum și tehnici noi în abordarea științifică în domeniul biblioteconomiei.

Biblioteca este „un depozitar de idei scrise în cărți”. Este, în același timp, o „instituție de educație și progres”, sprijinind, în mod activ, procesul de învățământ. Marile biblioteci oferă cititorilor posibilitatea unei documentări largi, datorită existenței lucrărilor din numeroase domenii de studiu. Obișnuința muncii în bibliotecă se realizează treptat și are o importanță mare, atât pentru consolidarea unor deprinderi de muncă intelectuală formate în liceu, cu care studentul vine în facultate, cât și pentru întreaga viață. Există însă unele deosebiri între activitatea elevului și a studentului în bibliotecă. În școală, elevul capătă obișnuința de a frecventa biblioteca, iar în cadrul acestei instituții este îndrumat să se familiarizeze cu principiile de muncă în bibliotecă. Studenția, însă, „te învață să trăiești prin tine însuți, prin propriile puteri morale și spirituale” (Ion Clopoțel). Sunt câțiva ani de consacrare în întregime, în care rolul precumpănitor revine exercițiului autocultivării în primul rând prin lectură, instrument principal al muncii intelectuale. Studentul se formează și în bibliotecă pentru maximă eficiență în afirmarea sa după absolvire. Educația și autoeducația studentului în bibliotecă se face în spiritul dragostei față de carte, în așa fel încât acesta să pună pe prim-plan cultura științifică, educația științifică, deprinderea cu munca pentru aflarea adevărului științific.

 

Lasă un comentariu