Motto: “Un clopot tainic miezul nopții bate/Și Iisus coboară pe pământ/ Din piepturile noastre-sângerate/Răsună Imnul Învierii sfânt./ Veniți creștini, luați lumină/Cu sufletul smerit, purificat/ (...)” (Fragment din poezia “Învierea”, de Adrian Păunescu, 1944-2005)
Presimțind că în curând va fi răstignit pe CRUCE, Iisus ne trimite o scrisorică: “Te-am văzut ieri când vorbeai cu prietenii tăi. Am așteptat toată ziua să vorbești și cu mine. Când a venit seara, ți-am dăruit un apus de soare pentru a-ți încununa cât mai frumos ziua, precum și un aer proaspăt ca să te odihnești bine (...) Și am așteptat. Dar nu ai venit. Azi-noapte, te priveam cum dormi, și am vrut să-și ating fruntea. Atunci am făcut să strălucească o rază de lumină pe chipul tău. Te-am așteptat, voiam să vii să-ți vorbesc. Am atâtea daruri pentru tine. Dar te-ai trezit târziu și ai plecat în grabă. Lacrimile mele erau în pleoape. Astăzi ai un aer atât de trist, atât de singuratic, încât mi se rupe inima, pentru că te înțeleg. Mereu îți spun, prin cerul albastru și prin iarba de un verde crud, că eu te iubesc, Omule. Cu mult drag, pritenul tău, Iisus”.
Părintele-profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sf.Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu, ne spune că miracolul care s-a petrecut în “Sâmbăta lui Lazăr”, prefațează “Duminica Floriilor”, după care consemnează, într-un loc de predică vorbită și scrisă, următoarele gânduri line și senine: “Un început de veac nou sub semnul învierii lui Lazăr, semn al învierii noastre. Mesia vine în Ierusalim pe mânzul asinei, tocmai pentru ochii curați și credincioși ai copiilor. De Florii priviți-vă în ochi copiii și sărutați-i. Paștile lor au început. Cu ei, Hristos străbate străzile Ierusalimului în siguranță. Glasurile lor, mereu unite cu ale Îngerilor, vestind veșnicia Învierii”; “Sărbătoarea învierii este prima duminică din orice istorie a creștinismului”; “Liturghia este prima comuniune între oameni și îngeri”; “Paștile: O manifestare a demnității umane”; “Hristos învie ca să ne învețe să fim oameni. El învie și ne redă omenia”; “Spovedania: Reîntâlnirea cu Dumnezeu. Oamenii vin la spovedanie să spună adevărul, să se simtă liberi să o ia de la capăt. Spovedania nu
este o știință, iar teologia este un fel de metaștiință, un pic mai sus decât știința”; “Trebuie să fim buni tot timpul. Creștinul este omul Învierii tot timpul. Dacă nu este omul Învierii, moare”; “Toți care vin la Biserică sunt tineri, de vârste diferite, dar sunt tineri”; “De ce să ducem copiii la Biserică? Ca să se obișnuiască cu frumusețea, într-o lume visată, într-o lume care pierde frumusețea culorilor, pierdem frumusețea chipurilor (...) Și ce îmi place cel mai mult că avem o biserică de pici! Să vezi puștii cum se uită la iconostas. Pentru ei, Biserica are gustul pâinii și zâmbetul părintelui”.
Notă: Gândesc că n-ați uitat ca de sărbătoarea creștinească a Floriilor să împodobiți Crucile mormintelor celor dragi inimilor voastre cu ramurile înverzite și înmugurite ale sălcilor plângătoare de pe malurile apelor. Tot așa cum le vor strânge în brațele lor plăpânde sutele de copii ai Săliștei Mărginimii Sibiului. Cei care vor ieși în locul primăvăratec și învezit numit “Luncă”, însoțiți de cântările de rugăciune și închinare ale venerabilului lor consătean, crâsnicul-țăran și pictor Picu Pătru Pătruț (1818-1872): “Veniți cu toți, de-mpreună/Să-mpletim și noi cunună/De odrasle învezite/Și de stâlpări înflorite/Pe Iisus să-ntâmpinăm/ Și lui să ne-nchinăm/Și-ale voastre veșminte/Să le-așternem înainte/Oooo... fraților”.
Așadar, înainte cu o zi de cea de-a 6-a duminică a Postului Mare, românii ortodocși și cei greco-catolici au cinstit, în slujbe religioase și în rugăciuni, sărbătoarea denumită în popor “Sâmbăta lui Lazăr”. Era atunci ajunul Floriilor, pentru ca luni, 22 aprilie, am intrat în Săptămâna Mare a Patimilor Domnului Iisus Hristos, la sfârșitul căreia va fi prima, din cele trei zile ale Sărbătorilor de Paști (28, 29 și 30 aprilie 2019). Și n-ați uitat că JOIA MARE a fost sfânta zi în care “glasurile de aramă” ale clopotelor bisericilor neamului românesc s-au auzit pentru ultima oară, locul lor fiind luat de “Toaca Lemnelor Cântătoare ale Cerului”. Amintitul ritual liturgic durând până în NOAPTEA ÎNVIERII DOMNULUI. Atunci când preoții și cantorii prind a citi din Cele 12 Evanghelii, iar din Altare crâșnicii scot Crucile Mari, pentru a le așeza în mijlocul bisericilor. Hristos Învie! Iar alături de măreția LUI, înviem și noi: locuitorii Rotundului Pământ Românesc, aflat în primul an al celui de-al 2-lea Centenar al Unității Naționale!
Prolog: “Prin poieni ciripit și cânt,/Văzduhu-i plin de-un roșu soare/ Și sălciile-n albă floare-/E pace în cer și pe pământ-/Răsuflul cald al primăverii/Adus-a zilele-nvierii./Și cât e de frumos în sat!/Creștinii vin tăcuți în vale/Și doi se-ntâlnesc în cale/Își zic: Hristos a înviat!/Și râde-atâta sărbătoare/Din chipul lor cel ars de soare./Pe deal se suie-ncetișor/Neveste tinere și fete,/Bătrânii cu iarna vieții-n plete;/ Și-ncet, în urma tuturor,/Vezi șovăind câte-o bătrână/Cu micul ei nepot de mână”. (Poezia “La Paști”, de George Coșbuc, 1867-1918)
HRISTOS A ÎNVIAT!
Să fiți troieniți de gânduri bune și biruiți de bucurii!
