CRIZA MORALĂ A SOCIETĂȚII AR PUTEA FI DEPĂȘITĂ. CU CE ÎNCEPEM?

Distribuie pe:

Atmosfera de relativă pace și liniște sufletească în care s-au desfășurat anul acesta Sărbătorile Pascale la români pare a fi un pas important nu numai spre pietate și sacralitate, ci și un nou început în relansarea educației noastre care să cuprindă cu adevărat valorile creștine și morale esențiale, ca fundament trainic a unei vieți civilizate.

Trebuie să recunoaștem că românii n-au atâta nevoie de experimente noi, așa zise moderne, în redefinirea modelului de viață, cât de reconsiderarea și reevaluarea conceptelor existente care ne-au însoțit de-a lungul vremii, valori care din varii motive au fost abandonate, adaptate, desacralizate, transformându-i pe români, în marea lor majoritate, în niște superficiali, dispuși să negocieze prea ușor în viața lor de zi cu zi, valorile sfinte ale dreptății și adevărului, ale cinstei și corectitudinii, ale comportamentului profund uman. Realitățile de zi cu zi care se petrec astăzi în absolut toate domeniile vieții noastre, cu deosebire în politică și justiție, în complexele relații interumane, demonstrează acea deviere periculoasă a noastră, care ne duce pe drumul greșit al modului de făurire a unei existențe ce nu ne face cinste nici în raport cu noi înșine, dar nici în raport cu valorile perene de care vorbeam. Din acest motiv, românii au ajuns din oameni ai faptelor mărețe, adevărați maeștri ai promisiunilor deșarte și ai vorbelor goale. Iar pentru aberațiile care sparg tiparele și frizează bunul simț s-au și găsit “motivații legale”, fiind încadrate la capitolele “declarații politice” sau “campanie electorală”.

Pe cât de timizi și fricoși erau românii noștri în vremurile în care dictatura îi călca în picioare, fără să crâcnească, de parcă aveau șapte lacăte la gură, pe atât de dezlănțuiți la vorbe și gălăgioși din cale afară sunt astăzi, cu o tenacitate pe care nimeni nu o mai poate stăvili. Interesant lucru, românii s-au obișnuit să vorbească între ei, vrute și nevrute, atât de mult și într-un limbaj atât de colorat încât, nici nu dau bani pe spusele nimănui, dar nici n-au timp măcar să se asculte unii pe alții, darmite să mai și înțeleagă despre ce este vorba, de parcă Turnul Babilonului este aici, la el acasă.

Atunci când fluxul vorbelor este mare, nici producția lor nu poate fi de calitate, românii debitând cu duiumul vorbe de clacă, care n-au nici în clin nici în mânecă cu gândul bun și fapta. Gâlceava și critica sterilă par a fi formele cele mai des utilizate în colosala avalanșă de vorbe goale și fără acoperire, pe care o stârnim de atâta vreme, zi de zi și an de an, inflație care merge foarte bine mână în mână cu cea care ne seacă buzunarele.

Numai că bălăcăreala aceasta “en gross” din toate direcțiile și pe toate canalele de comunicație seamănă mai mult cu o hărmălaie generală și generalizată nestăvilită, chiar dacă i-am pune o etichetă drăguță de “formă democratică de exprimare”. Ea nu aduce absolut nimic bun dacă nu este urmată de fiecare dată și de o concluzie, de o judecată dreaptă transformată într-un program eficient de acțiune. Pentru că degeaba urlăm noi cât ne țin bojocii că treburile nu merg bine în țară, și într-adevăr nu merg, câtă vreme refuzăm să trecem la fapte serioase, punând fiecare umărul, după funcție și putință, la urnirea bolovanului din loc.

România continuă de atâta vreme să fie paradisul palavrelor fără de sfârșit, adică țara în care vorbele spuse în vânt nu mai au nici o noimă. Se pare că noi n-am reușit să depășim încă șocul psihologic pe care l-am trăit cu aproape trei decenii în urmă, când am trecut de la muțenia oarbă, la explozia în exprimare, crezându-ne îndreptățiți să ne continuăm entuziasmul, aparent, la infinit.

În loc să punem capăt acestei forme infantile de manifestare a adultului, vorbăria aceasta fără de sfârșit pare a fi deliberat întreținută și stimulată chiar, deși nu ajută cu nimic la creșterea PIB-ului, și nu ține nici de foame și nici de frig. Iar motiv de vorbe descătușate și dezlănțuite cu întregul lor pitoresc în exprimare, ni-l dau de atâta vreme chiar cei din fruntea bucatelor, care ar trebui să ne fie exemplu de conduită, de muncă și de dăruire.

Dar focul nestins al talmeș-balmeșului românesc, intrat deja în folclorul european, îl ațâță chiar magnații de presă de toate soiurile, care au făcut din publicațiile lor și din posturile de televiziune niște oficine anume direcționate să mențină învălmășeala la scară națională, într-o formă chiar atractivă, în care fiecare individ al acestei țări să-și simtă importanța sa, dacă nu ca actor, cel puțin ca simplu spectator, la urma-urmei, un fel de gură-cască.

Rezultatul acestei mascarade este sucirea minților și spălarea creierului milioanelor de români care, transformați în niște spectatori de ,,coridă” își cheltuiesc cea mai mare parte a timpului și energiilor în fața televizorului, de unde ceas de ceas li se servesc vorbe goale cu duiumul, dar fără fapte. Să ne gândim doar la frecvența dezbaterilor organizate în ultima vreme pe marginea construirii autostrăzilor care, de trei decenii, se tot construiesc și nu se mai termină. Sute și sute de ore, de talk-showuri, fără noimă, în vreme ce execuția acestora bate pasul pe loc. Declarații politice, ce mai! Cuantificate, aceste forme de exprimare civică sunt, la noi, la români, într-o disproporție covârșitoare, iar urmarea acestei triste realități este nemulțumirea din țară, ce se vede la tot pasul.

Dacă românii ar fi să se hrănească cu circ, ar duce-o cel mai bine de pe continent. Din păcate, această păguboasă orientare a ,,politicii înțelepte a clasei conducătoare” nu aduce decât durere și suferință, sărăcie lucie. Nu întâmplător, înțelepții au stabilit de atâta vreme că “vorba multă e sărăcia omului”, iar românul, așa cum se vede, are parte, și de una, și de alta.

Și-a pus cineva întrebarea de ce la noi, la români, “povestea vorbei” este așa de lungă, încât pare a fi de nestăvilit? Pentru că, într-un anumit sistem, ele, vorbele, au rostul și menirea lor de a acoperi înfățișarea faptelor, mai ales atunci când miroase a urât. Atunci, la revoluție, ele au fost utile când trebuia să se răspundă la niște întrebări incomode, dar esențiale pentru descifrarea mecanismului acesteia. Apoi, tot povestea vorbei a avut un rol protector pentru acoperirea matrapazlâcurilor privatizării, adică atunci când s-a furat cu toptanul din avuția țării, iar acum ea este foarte utilă pentru a estompa vocea poporului care prea și-a dat seama că a fost, deopotrivă, și mințit, și furat. Furtul și mințitul au devenit, se vede, în vremurile de azi, politică de partid și de stat. Să ne gândim doar la faptul în care au fost decapitați șefii DNA, ANI, DIICOT, pentru slăbirea luptei contra corupției, cât și la încercarea de “adaptare” a legilor justiției, prin tot felul de Ordonanțe, pentru “albirea” și absolvirea de păcate a liderilor coaliției de la putere.

Cu siguranță, sarabanda ,,talk-sohw-rilor” fără de sfârșit va continua încă multă vreme, și odată cu apropierea alegerilor ne așteptăm la alte și alte năzdrăvănii. Morișca aceasta a vânturării vorbelor, se vede, funcționează din ce în ce mai bine, impecabil chiar, la toate posturile de televiziune, dar și în presa scrisă. Și unii și alții nu mai prididesc cu ,,senzaționalul”. Așa se întreține, omului aflat în nevoi până în genunchi, speranța deșartă că nedreptății i se va pune cât mai repede gheara în gât, dacă nu azi, mâine, iar cei vinovați pentru suferințele lor vor plăti cu vârf și îndesat.

Este greu de înțeles ce mai au ,,analiștii” noștri nou de adăugat, seară de seară, la telenovela cerții dintre președinte și primul ministru, fără să-și găsească măcar o oră timp, pentru a-i întreba când vor termina, pentru că mandatul le este pe cale de expirare, iar națiunea n-a cunoscut nimic încă din ,,binefacerile” guvernării lor. De la Revoluția din 1989 au trecut șase cincinale și pe harta României nu se vede nimic nou în afara mega-afacerilor și strălucitoarelor vile ale noilor potentați. Dacă din punct de vedere economic, totuși ceva a mai răsărit, din punct de vedere al tonusului moral al națiunii avem de-a face cu un dezastru. Românii nu numai că s-au învățat să vorbească prea mult și să muncească prea puțin și de mântuială, dar și-au distrus coloana vertebrală a comportamentului lor. Cu atitudinea lor agresivă, mai nou, adică modificată genetic în acest interval, au ajuns oaia neagră a Europei, spaima continentului. Politica aceasta de despuiere de tot ceea ce este moral și uman, ne-a întors spre primitivismul ancestral în care rațiunea și gândirea nu mai pot face față pornirilor instinctuale. De aceea ura și disprețul, egoismul duse la extrem și-au făcut cel mai larg loc în modul de viață românesc, afectând puternic și pentru o lungă perioadă de timp acuratețea relațiilor interumane. Iar efectul unor astfel de încărcături nefaste, nu poate fi altul decât agresiunea în toate formele ei fizice, dar și verbale.

Criza morală a societății românești este mult mai profundă decât cea materială, iar dacă noi vom începe odată și odată reconstrucția societății românești, componenta morală va trebui să fie prima ajustată. Povestea vorbei la români, care seamănă mai mult cu o minciună cu picioarele de ceară, ar trebui cel puțin scurtată, pentru că ce-i prea mult strică, nu?

Lasă un comentariu