ATENȚIE, ROMÂNI! DUȘMANII STATULUI NAȚIONAL UNITAR NU DORM! TRANSILVANIA ÎN “COLIMATOR”! (137) SERBIA

Distribuie pe:

“Mă adresez, în această seară, întregului popor... în legătură cu evenimentele grave care au avut loc, în ultimele zile, la Timișoara (...) Din datele de care se dispun în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declarate în strânsă legătură cu cercuri reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile secrete din diferite țări (...) Nu întâmplător, posturile de radio de la Budapesta și din alte țări (Radio Belgrad, Radio Novi Sad, Agenția iugoslavă Taniug etc. - n.a.) au declanșat, încă în cursul acestor acțiuni antinaționale, teroriste, o campanie deșănțată, de ponegrire, de minciuni împotriva țării noastre. Scopul... este acela de a distruge independența, integritatea... DE A ÎNTOARCE ROMÂNIA ÎNAPOI SUB DOMINAȚIA STRĂINĂ (...) Reiese cu claritate că ACEASTĂ CAMPANIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI FACE PARTE DINTR-UN PLAN MAI GENERAL ÎMPOTRIVA INDEPENDENȚEI ȘI SUVERANITĂȚII POPOARELOR - A ACELOR POPOARE CARE NU VOR DOMNIA STRĂINĂ și sunt gata să-și apere cu orice preț, inclusiv cu arma în mână, independența, dreptul la o viață liberă” (Președintele Nicolae Ceaușescu, în discursul din 20 decembrie 1989 de la TVR).

Serbia, ca și Rusia, a reușit, cu tot trecutul ei sângeros (de sub asuprirea istorică a turcilor, austriecilor, germanilor și sovieticilor), să creeze în Banat o identitate națională separată de cea românească (din Voivodina, Valea Timocului etc.) și, precum Ungaria, să ne vânture amenințător teza imigraționistă (conform căreia poporul român ar fi venit în Banat în secolul XVIII și, de aici, pretenția de a ne deznaționaliza și prigoni). Așa s-ar explica faptul că Serbia, aflată la răscrucea Europei centrale cu sud-estul Europei, s-a tot cramponat, prin învecinarea ei cu România, să ne trateze în istoria contemporană, cu ostilitate, fie când armata sârbă ne-a ocupat Banatul (ceea ce a făcut ca, la 3 august 1919, armata română să intre în Timișoara), fie când președintele iugoslav Tito a cerut oficial ca Banatul (inclusiv Reșița) să fie încorporată integral la Iugoslavia postbelică (deși, în 1941, România a refuzat să ia parte la împărțirea teritoriului iugoslav), fie când Loncear și Dizdarevici (dubla conducere iugoslavă) a revendicat cu obrăznicie Banatul și, după un schimb de replici tăioase cu Ceaușescu, au întrerupt întâlnirile bilaterale anuale iugoslavo-române!

În tot cazul, preferând să rămână o “piatră de poticnire” în arhitectura capcanei globaliste, Serbia a reușit în postcomunism să-și păstreze individualitatea națională și, cu toate că nu face parte din NATO și UE, continuă să se mențină (spre deosebire de noi, integraționiștii) relativ sus pe indicele dezvoltării! Totodată, rămâne ca o certitudine în plus, după felul în care iugoslavii (consulul Mirko Atanaskovic etc. - n.a.) și-au adus aportul la răsturnarea suveranistului Ceaușescu tocmai printr-o operațiune în Banat, faptul că, expunându-ne Țara unor conspiratori - asasini nemiloși, Serbia și-ar “freca mâinile” oricând, entuziast, ca să ne poată rupe din teritoriul Transilvaniei o “halcă”, Banatul, râvnită de atâtea ori în cei 140 de ani de relații diplomatice româno-sârbe!

Lasă un comentariu