Pornind de la aceste concluzii, putem înțelege de ce Donald Trump a declarat că Statele Unite ar trebui să se retragă din OMC. Prin această declarație, și-a arătat intenția de a acționa instituțional. Este puțin probabil că va decide retragerea, dar prin declararea intenției exercită o puternică presiune pe OMC pentru ca aceasta, la rândul său, să exercite presiune asupra Chinei în vederea renunțării la practicarea variatelor tipuri de bariere netarifare menționate.
Singura presiune eficientă pe care Trump o putea face asupra OMC pentru a renunța la atitudinea considerată “extrem de tolerantă” față de China era declanșarea războiului comercial. Acest război este un pericol real pentru OMC deoarece, avându-i ca protagoniști pe giganții comerțului mondial, afectează prin reducere sfera de influență a OMC asupra ansamblului economiei globale, cu consecințe negative asupra rolului și poziției sale în lupta pe care o duce cu Fondul Monetar Internațional în planul decizional geoeconomic și geopolitic.
Este sesizabil acest aspect și prin faptul că Roberto Azevedo, directorul general OMC, de obicei foarte reținut în remarcile sale referitoare la politicile comerciale ale statelor membre ale OMC, s-a grăbit să-și declare îngrijorarea, afirmând că planul lui Trump de introducere a tarifelor pentru importurile de oțel și aluminiu nu ar fi în interesul nimănui și ar putea conduce la declanșarea unei recesiuni profunde la nivel global (Reuters, 4 iulie 2018).
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile și cât de eficientă va fi presiunea pusă de Trump asupra OMC, dar dacă va reuși, atunci se va produce o schimbare importantă a modelului economiei globale, în sensul în care schimburile comerciale se vor desfășura într-o mult mai mare măsură pe baza valorilor echivalente (generate de competitivitate corectă), și într-o mult mai mică măsură pe baza valorilor neechivalente (generate de competitivitate incorectă), cum sunt cele incluse în categoria generică de bariere netarifare. Toate observațiile pe care le-a făcut documentul OMC din 13 iulie 2018 (citat mai sus) referitor la nerespectarea de către China a unor norme și reglementări pot fi considerate practici de utilizare a barierelor netarifare.
O posibilă astfel de schimbare a modelului economiei globale va aduce avantaje imense și pe termen lung SUA pe piața mondială, deoarece eliminarea sau măcar reducerea ponderii barierelor netarifare convine economiei americane, întrucât structura ei modernă și flexibilă, ca și netul avans tehnologic față de marea majoritate a țărilor lumii îi conferă, în cadrul schimburilor comerciale, un permanent potențial de excedent comercial. China va avea însă de suferit, nefiind capabilă să-și mențină competitivitatea comercială la același nivel în absența utilizării barierelor netarifare. De asemenea, o astfel de schimbare a modelului economiei globale va afecta și Uniunea Europeană care, deși mai puțin vizibil, practică și ea, în multe cazuri, politica barierelor netarifare.
Un alt element ce ar putea face parte din strategia Trump de menținere și de consolidare a poziției SUA de leadership mondial l-ar putea constitui încercarea de oprire sau măcar de întârziere a Strategiei “Made in China 2025”. Aceasta are ca scop depășirea de către China a tuturor țărilor lumii, și în principal a SUA, în 10 domenii de activitate considerate strategice pentru economia globală a secolului XXI. Aceste domenii sunt: noile tehnici ale informaticii; mașini unelte cu comandă numerică și roboți; echipamente aeronautice; echipamente de navigare marină și submarină; echipamente feroviare; energie regenerabilă și vehicule high-tech; echipamente high-tech de producere a energiei electrice; crearea de noi materiale și materii prime ecologice; medicină, medicamente și echipamente medicale; mașini agricole.
Realizarea strategiei ar da Chinei posibilitatea de a deveni leadership mondial, dar nu trebuie neglijate dificultățile reale pe care le are. Este nevoie de o finanțare pantagruelică și, mai important, este nevoie de un import masiv de elemente de înaltă tehnologie, pe care China nu le produce. Economia chineză este încă esențial dependentă de acest import. Deși a depășit stadiul de manufacturare, China nu a intrat încă în clubul extrem de restrâns al producătorilor de înaltă tehnologie, condus fără drept de apel de industria SUA.
Iată că războiul comercial declanșat de Trump ar putea aduce prejudicii grave realizării strategiei “Made in China 2025”.
Spusele de mai sus reprezintă o gândire liberă asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla ca efect al noii orientări pe care Administrația Trump o are în aria economiei globale. Nimic nu este sigur deocamdată și pot surveni multe surprize.
Ceea ce este însă sigur este faptul că o schimbare importantă are loc în schema de funcționare a economiei globale. Se vede și se simte trendul reașezării forțelor și pozițiilor în plan geoeconomic și geopolitic, chiar dacă încă nu avem certitudini.
Ce face România în acest context de schimbări și de incertitudini? Sau ce ar trebui să facă?
Vulnerabilitățile României față de amenințarea unui “război comercial” constau în: lipsa de competitivitate și dezechilibrele macroeconomice.
Cu cât sunt mai mici, economiile emergente ar suferi cu atât mai mult din cauza confruntării marilor puteri economice ale lumii cu alte arme decât cele consacrate de Organizația Mondială a Comerțului (OMC).
În caz că s-ar ajunge la un “război comercial”, consecințele vor fi legate de reducerea tranzacțiilor comerciale la nivel global, de reducerea activității de investiții la nivel global și, evident, de încetinirea creșterii economice globale, putându-se ajunge chiar și la recesiune în unele țări.
(Va urma)
