Un călugăr era adesea irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deși se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre frați.
La un moment dat a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: “Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă lași să mă cert cu frații așa des?”
Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îți trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îți dă motiv. Tu poți să înveți să înoți într-un bazin fără apă? Tot așa este și cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu ești stăpân pe reacțiile tale”.
Călugărul s-a luminat și de atunci își spunea mereu: “Mă supăr doar când vreau eu”.
Și așa a scăpat călugărul de supărare.
