ROMÂNIA A DEPUS CANDIDATURA PENTRU ORGANIZAREA CAMPIONATULUI MONDIAL DE HOCHEI, EȘALONUL DOI

Distribuie pe:

România a depus candidatura la Federația Internațională de Hochei pentru organizarea ediției din 2020 a Campionatului Mondial, eșalonul doi, în care a promovat echipa națională în acest weekend, a declarat președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Alexandru Hălăucă. “Eu am depus candidatura pentru organizarea Campionatului Mondial la această divizie în care am intrat acum, pentru organizarea în București. Va fi în sezonul viitor, în aprilie 2020. Datele exacte vor fi stabilite la congresul din 22-27 mai, de la Bratislava. Acum se va vota în cadrul congresului din mai și am speranța că vom obține această organizare, dar depinde foarte mult de construcția patinoarului. Dosarul este depus oficial la federația internațională pentru a lua în organizare Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A”, a declarat Hălăucă. Selecționata României a reușit promovarea în al doilea eșalon mondial la hochei pe gheață, sâmbătă, după ce a câștigat Grupa B din Divizia I a Campionatului Mondial, la Tallinn (Estonia), în urma victoriei obținute în fața Olandei, cu scorul de 3-1 (1-0, 1-1, 1-0). La Tallinn, România a înregistrat următoarele rezultate: 4-3 (2-0, 0-2, 1-1, 0-0, 1-0) cu Estonia, după prelungiri și șuturile de departajare, 3-2 (0-2, 2-0, 1-0) cu Japonia, 3-2 (1-0, 0-0, 1-2, 1-0) cu Polonia, după prelungiri, 5-1 (2-0, 1-1, 2-0) cu Ucraina și 3-1 (1-0, 1-1, 1-0) cu Olanda.

Lasă un comentariu