În concluzie, iată cum se înfățișează lumea de azi.
Schimbările ce pot avea loc sunt în mare parte expresia unui raport de forțe, un status quo acceptat sau impus poate să nu mai corespundă voinței politice sau necesităților economice ale unuia sau mai multor actori economici ai acestei lumi globalizate în care trăim.
Nu orice schimbare este benefică întregului ansamblu economic mondial, așa după cum nu orice schimbare conduce neapărat la progres și dezvoltare.
Ce ar trebui să înțelegem noi, o economie relativ mică, dar membră a unei structuri integratoare moderne, de tip european, din acest complex fenomen economic, politic și social pe care îl concepem ca pe o schimbare a stării de fapt?
Din punctul meu de vedere, singura șansă pe care România o are de a se dezvolta sănătos și de a reduce substanțial și rapid decalajele care o mai despart de lumea modernă și civilizată este promovarea unei politici economice de tipul “punct și de la capăt”, ceea ce ar putea fi și “restartarea economiei”.
Continuarea parcursului economic actual conduce la un blocaj iminent, este un drum orientat spre consolidarea pe termen lung a poziției României de țară subdezvoltată raportat la parametrii dezvoltării la nivelul Uniunii Europene.
Desigur, s-ar putea spune: de ce să restartăm, atâta timp cât economia crește și are rezultate bune? Întrebarea s-ar justifica numai dacă cei care ar pune o astfel de întrebare ar aborda o viziune exclusiv cantitativă și pe termen scurt, adică dacă s-ar mulțumi să ia notă doar de creșterile nominale ale PIB-ului de la an la an, ale producțiilor industriale și agricole, de creșterea veniturilor populației sau de volumul și calitatea consumului.
Evident, România a progresat și progresează și, în pofida criticilor politicianiste, statisticile atestă ridicarea standardului de viață al populației.
Este foarte probabil că peste cinci sau zece ani, românii vor trăi mai bine decât acum, vor consuma mai mult și se vor bucura de servicii mai bune.
Nimeni nu poate contesta această predicție bazată pe logica mecanismului globalizării. Aceasta, chiar dacă este criticată, are un efect cert de antrenare/contaminare, care transferă direct și indirect fluxurile de progres și dezvoltare pe întreaga arie a economiei globale. Incontestabil, și România va fi beneficiară a acestor fluxuri.
Problema este însă cu totul alta. Este aceea a faptului că, oricât de mult și de bine ar crește actuala economie românească și, în consecință, nivelul de trai al românilor, decalajele dintre România și marea majoritate a țărilor europene se vor menține, condamnându-ne la ocuparea unui loc marginal, inferior în ierarhia economiei europene, caracterizat printr-un grad înalt și periculos de dependență față de evoluția și dinamica piețelor țărilor aflate în centrul de forță al Uniunii Europene.
Explicația acestei situații rezidă în tipul și în modul de funcționare a structurii economiei românești. Actuala structură a acesteia ne situează pe ultimul cerc concentric al integrării europene, dacă se consideră centrul acestuia nucleul occidental al UE.
Această structură s-a realizat prin influențe exclusiv externe, prin pătrunderea haotică a capitalului străin pe calea delocalizărilor, urmare a faptului că nu a existat o strategie națională pe termen lung menită să definească prioritățile structurale pe baza analizei factorilor naționali de avantaj comparativ. Economia românească a fost transformată într-un subcontractor specializat în producerea de piese de schimb, subansambluri și produse de lohn pentru piețele occidentale.
Este o structură care a transformat economia românească într-o piață dependentă de import. Ca urmare a incapacității conceperii și organizării unui sistem modern de exploatare agricolă și a valorificării resurselor agricole proprii, consumul primar de produse agricole și de alimente este provenit, în proporție de cca 70%, din import.
Structura actuală a condus la un proces de involuție a nivelului de dezvoltare industrială. Ca urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie și a infuziei haotice de capital străin, s-a accentuat caracterul de economie “manufacturieră de asamblare” în dauna caracterului de economie “de inovare și cercetare”.
(Va urma)
