LUMEA SE SCHIMBĂ! ROMÂNIA CE FACE? (XXXIII) MECANISMUL SCHIMBĂRILOR ECONOMICE ȘL SOCIALE

România are un „rău" structural care determină majoritatea dificultăților și a neajunsurilor pe care le avem. Acest rău structural poate fi explicat, simplist, prin lipsa cronică de resurse financiare.

Altfel spus, România suferă de o decapitalizare structurală din cauza faptului că are o structură a economiei neadaptată cerințelor actuale, care produce valoare adăugată sub media europeană. Mai grav este faptul că, în cea mai mare parte, această valoare adăugată este capitalizată în exterior, fie prin transferul profiturilor, fie prin tezaurizare în exterior a unor sume ilicite.

În acest moment al evoluției prin schimbare a modelului global al dezvoltării, structura economiei noastre devine și mai neadecvată unei dezvoltări sănătoase.

Chiar dacă în România se acordă prea puțină atenție acestor schimbări, ele sunt studiate intens în alte țări, deoarece se estimează că multe dintre consecințele lor vor conduce la reașezarea și la reorientarea modelului global de dezvoltare. Schimbările preconizate sunt grupate în trei categorii: schimbarea extrem de rapidă a mediului (cu accent pe topirea calotei polare); schimbarea diviziunii internaționale a muncii prin trecerea la etapa 4.0 a revoluției industriale (a patra revoluție industrială); deteriorarea condițiilor pieței globale ca urmare a creșterii tendințelor protecționiste. Desigur, schimbările climatice sunt importante, dar celelalte două categorii sunt de o importanță vitală. Diviziunea muncii pe 4.0 ne produce daune importante, deoarece noi suntem încă în stadiul manufacturier, ceea ce ne cantonează în zona periferică a structurii economice, caracterizată prin crearea de valoare adăugată mică, iar modificările de pe piața globală ne impun restricții la export, agravând și mai mult situația deficitară a contului curent.

Problema decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE trebuie pusă și în contextul condițiilor pe care le generează însăși apartenența României la UE.

Uniunea Europeană funcționează pe principiile unui model economic integrator.

Modelul economic integrator funcționează, la rândul său, printr-un mecanism pe care l-am putea numi „de echilibrare prin dezechilibre", adică un sistem de compensare a gradului de valorificare a capitalului prin diferențele de condiții de valorificare de la o entitate economică la alta, în cazul de față de la o țară membră la alta.

Trebuie spus un adevăr greu de recunoscut - acela că Uniunea Europeană funcționează prin menținerea unor decalaje economice între țările membre. Uniformizarea sau omogenizarea nivelurilor de dezvoltare ar face imposibilă valorificarea capitalului la un nivel competițional necesar contrabalansării concurenței altor actori economici globali, ca SUA sau BRICS.

Concluzia: UE (prin interesele nucleului ei de forță) are nevoie funcțională de țări membre cu un nivel de dezvoltare inferior sau puțin peste media europeană. România nu numai că a fost acceptată din acest motiv, dar există în continuare interesul menținerii ei la un grad de decalaj apt de a asigura condiții mai bune de valorificare a capitalului nucleului dur prin avantajele unei forțe de muncă mai ieftine, ale unei legislații mai puțin ferme și clare, ca și ale unui grad inferior de competitivitate. Delocalizarea spre România a capitalurilor, ca și opoziția diplomatică și instituțională europeană față de creșterea salariului minim în România sunt relevante în acest sens.

Este cazul să privim mai pragmatic relația cu UE, în sensul eliminării tendinței de idilizare. UE este încă expresia unor interese naționale ale membrilor săi, chiar dacă apar voalat, prin intermediul unor firme sau companii. Sunt prioritare relațiile de piață, și nu de „întrajutorare prietenească".

Trebuie să devenim mai atenți cu interesul nostru imediat și de perspectivă în condițiile în care „reconstrucția" UE de după Brexit este tot mai mult marcată de voința și de interesele noului tandem franco-german.

Desigur, o reducere a decalajului dintre membri este necesară, dar o apropiere sensibilă a nivelurilor de dezvoltare ar fi posibilă doar prin mari schimbări instituționale și de abordare politică (renunțarea la conceptul Europei cu mai multe viteze, uniformizarea politicii bugetare etc.), pe care actualmente nu le putem constata.

Mai este un aspect nefast al structurii economice românești: natura proprietății acesteia.

Ultimii ani au marcat declanșarea unui atac puternic împotriva elementelor de capital românesc ale structurii economiei. Atacul a fost dat de către două elemente de forță: ANAF și DNA care, prin blocarea intempestivă și arbitrară a conturilor zecilor de mii de întreprinderi mici și mijlocii sau prin abuzurile unor anchete ale procurorilor, au distrus o bună parte a capitalului antreprenorial românesc.

Aceste pierderi de substanță națională trebuie rapid reparate prin măsuri ce pot fi incluse într-o eventuală politică de restartare a economiei.

În cele de mai sus, am încercat să demonstrăm de ce avem nevoie de o restartare a economiei. Suntem într-un moment al evoluției cadrului economic global în care, dacă nu trecem urgent la regândirea politicii economice cu accent pe restructurarea industrială și prelucrarea superioară a resurselor interne, ne vom consolida în poziția de subdezvoltare în contextul parametrilor (comparabilitate) europeni.

Restartarea ar fi o nouă viziune asupra strategiei de dezvoltare a României, care ar avea ca obiect central transformarea factorilor noștri de avantaj comparativ în factori de avantaj competitiv. O astfel de viziune nu ne-ar mai mulțumi dacă am avea un ritm mare de creștere economică în condițiile în care structura inadecvată a economiei va diminua efectul creșterii asupra nivelului de trai prin incapacitatea acoperirii sporului de cerere prin sporul ofertei din producția românească, dezechilibrând balanța comercială. Nu ne-ar mai mulțumi că avem o creștere a producției de cereale, dacă le exportăm și importăm cocă congelată pentru pâine. Nu ne-a mai mulțumi nici dacă vom avea o creștere importantă de locuri de muncă, dacă acestea vor fi urmare a construcției în România nu a uneia, ci chiar a mai multor fabrici de cabluri sau șuruburi pentru marile mărci de automobile din Occident.

Trebuie făcut pasul de la dezvoltarea cantitativă de tip extensiv la dezvoltarea calitativă de tip intensiv.

Din punctul meu de vedere, acest pas nu poate fi făcut decât prin restartare. Presupune curaj și determinare politică, dar este ultima noastră șansă de a ne depăși condiția de ultima sau penultima economie în ierarhia europeană.

(Va urma)

Lasă un comentariu