În ziua de 9 mai s-au împlinit 101 ani de la moartea marelui poet George Coșbuc, născut la 20 septembrie 1866, în Hordou (azi, Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud), fiind al optulea dintre cei 14
copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum, din Telciu.
Poetul s-a născut în anul fondării Academiei Române, al cărui membru va deveni după 50 de ani, respectiv la cei 50 de ani ai săi (1916), înscriindu-se într-o pleiadă de învățați greco-catolici care au făcut parte sau au condus cel mai înalt for de cultură și știință din țară. A fost poet, critic literar și traducător, dând o versiune completă a operei lui Dante, “Divina comedie”, și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc “Eneida” și “Odiseea”.
Cu toate că nu a devenit preot greco-catolic, prof. Otilia Bălaș consideră că “George Coșbuc a fost un foarte bun cunoscător al teologiei, al Blajului, al Școlii Ardelene și al Istoriei Bisericii Unite. Concepția sa profund creștină despre viață se regăsește în scrisul său: viața este o luptă conștientă și continuă în numele unui Ideal și al Binelui: “O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea cu dor/ Pe seama cui? Ești un nemernic când n-ai un țel hotărâtor./ Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,/ Te lupți pe seama tuturor/ ... Trăiesc acei ce vor să lupte;/ Iar cei fricoși se plâng și mor”(Gazel). Faptele noastre ne asigură viața veșnică, ne spune Coșbuc, căci moarte nu există: “Că-ntreaga lume este plină/De-același gând din Cer adus/ În fapta noastră ni e soartea/ Și viața este tot, nu moartea” (La Paști).
Ideea este reîntâlnită în multe din creațiile sale și în poemul “Moartea lui Fulger”, unde înțelepciunea unui bătrân, mai bătrân ca vremea, îi spune Doamnei îndurerate adevărul adeseori uitat: “El nu e mort! Trăiește-n veci./ E numai dus.... (...) Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi ...”.
Părintele Sebastian i-a transmis iubirea pentru Blaj, iar această iubire a dus la multe popasuri în citadela spiritualității și culturii românești.
Invitat de Părintele Alexandru Ciura, a luat parte, în 1911, la Semicentenarul ASTREI, sărbătorit la Blaj, unde a întâlnit pe cele mai de seamă personalități ale literaturii și culturii noastre: Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Ștefan Octavian Iosif, Sextil Pușcariu, Simion Mehedinți și Aurel Vlaicu și alții. Blajului i-a închinat o odă “pendulând între gravitate și glumă”: “Blăjenii-n urmă sunt eminenți/ Chiar și-n privința edilității / Au o câmpie a libertății / Trei lămpi de stradă și doi sergenți [...] Și fericitul părinte al meu/ Sevastian Popa aici învățat-a/ Blajul - o, mare e Dumnezeu! [...] Să fii lumină fiilor tăi/ Să fii cuptorul / Și de căldură și de țipăi!”.
