ZIUA AGENȚIEI NAȚIONALE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE

Distribuie pe:

În fiecare an, în 12 mai, este sărbătorită Ziua Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, instituție - coordonator național al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, având rolul de a desfășura activități de prevenire și monitorizare a acestui fenomen infracțional.

Evenimentul a fost marcat printr-o acțiune de prevenire destinată elevilor claselor a III-a de la Școala Gimnazială “Dacia” din Târgu-Mureș.

Au fost discuții legate de experiențele personale ale copiilor, unele chiar periculoase, motiv pentru care au fost oferite sfaturi și indicații clare de urmat pentru evitarea victimizării.

“Ne-am bucurat să găsim copii preocupați de siguranța personală și foarte interesați de informațiile privind modalitățile de racolare a minorilor. Nu ne-au ocolit întrebările legate de mediul virtual, așa încât accentul a fost pus pe racolarea în mediul online, utilizat permanent”, spunea comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela, coordonator al Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane. Domnia sa adăuga: “Mulțumim cadrelor didactice pentru interes, iar părinților pentru dorința de a avea copii informați și, totodată, protejați!”

Nu au lipsit premiile pentru cei mai activi dintre elevi și cei care au răspuns corect întrebărilor specialiștilor Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane. Acestea au constat în materiale realizate în cadrul campaniei naționale “Distruge zidul indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit”, promovată cu această ocazie. Campania este implementată de Centrul Regional Târgu-Mureș, fiind centrată pe exploatarea sexuală, care afectează segmentul persoanelor de sex feminin. Obiectivele urmărite vizează creșterea gradului de conștientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de ființe umane; informarea și sensibilizarea populației privind implicațiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării sexuale; creșterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetățenilor români cu privire la riscurile asociate traficului de persoane; informarea instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane privind dimensiunea și formele de manifestare ale acestui fenomen; creșterea implicării în activitățile de prevenire a multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informații inexacte și ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului.

Lasă un comentariu