ZURRIBURI (II) ȘANSĂ CU RANG DE NOBEL!

Distribuie pe:

Dacă privim înapoi, în timp, și analizăm și doar succint pașii dezvoltării civilizației și progresului umanității, vom observa un grad variat al haoticului, dezordinii și inconștienței la nivelul minții și al societăților umane în formare, care au mărșăluit prin praful trecutului istoric, zile și nopți foarte lungi. Diferite filosofii, religii și apoi politici vor încerca și mai încearcă să ordoneze întrucâtva viața și mintea omului supuse atâtor forțe necunoscute și neprielnice.

Pe de altă parte, știm că o altă ordine, care ni se pare acum desuetă, cârmuia viața socială de dinaintea noastră. Cine mai recurge azi la duel pentru a-și apăra demnitatea? Mai sunt astăzi destine de tipul Anna Karenina? Mai nou, în unele familii postmoderne, zis deschise, soțul îi permite soției (azi genul nu mai contează) ,,plictisite” o relație extra partenerială sau maritală. Ori viceversa. Bine că se reîntoarce acasă și mai dă și pe la biserică, sună consolarea! Dumnezeu ori șansa mai poate face minuni! Și de ce nu ar mai face?

A fost omul dintotdeauna zurriburi? La care ordine sau dezordine trebuie să ne raportăm? Am putea vorbi de ordini sociale diverse și inedite, care, privite din perspectiva postmodernistului, pot apărea tot atâtea dezordini active sau încercări haotice de supraviețuire ale omului, în drumul lui spre civilizare și progres, deși fiecare în parte se construia pe jertfă, nu de puține ori sângeroasă, și se ghida după anumite reguli de bază la nivelul familiei, tribului sau societății. Cu toate astea, o forță nevăzută și neînțeleasă stătea în calea (și se opune încă) progresului și fericirii omului.

Omul de știință modern descoperă legea entropiei, despre care omul primitiv nu avea cunoștință, dar care, sesizându-i prezența, încerca din răsputeri să o controleze sau contracareze printr-un comportament religios. Mai mult, fiind ,,determinat” (controlat, constrâns), zice el, de o lege, și ea nevăzută, dar foarte energică, anume legea selecției naturale, nu avea cum să i se opună. Omul era astfel sortit, lăsat în seama zurriburismului (luptei pentru supraviețuire). Partea pozitivă ar fi, susține naturalismul, că tocmai acest zurriburism este cauza progresului uman de care beneficiem și ne bucurăm noi, astăzi. Oricum, având în vedere că, înaintea Revoluției științifice, omul religios a creat civilizații antice care te lasă cu gura căscată, opere de cultură și artă, pe lângă care omul modern pare un pitic zgribulit, cu toți zgârie norii lui și arta abstractă pe care nici el nu o mai înțelege, mi se pare selecția naturală de-a dreptul supranaturală.

Ne reamintim de sănătatea precară a omului secolelor anterioare, de rata mare a mortalității datorată războaielor, foametei și bolilor necruțătoare, de barbarismul societăților necivilizate, nesiguranța și nivelul primitiv al vieții (azi nu se mai moare de foame, ci de îmbuibare). Dar în ciuda progresului și împlinirii (fericirii) omului contemporan, legea entropiei e la fel de prezentă. Am anesteziat-o pentru o scurta vreme, dar când se trezește sau scapă din lesă, își arată dinții (chiar dacă trăim un pic mai mult și suntem un pic mai sănătoși). Meritele științei, educației, progresului și civilizației, pe scurt, a unei minți (i)luminate, sunt totuși de necontestat. A trecut ceva vreme..., dar bine că ne-am deșteptat!

Altfel, dacă privim viața din perspectiva neo-darwinistă, trebuie să acceptăm și să ne străduim să înțelegem că toată această culme a progresului tehnico-științific se datorează unui Noroc orb, unei norocoase șanse, și că ea, șansa, (sorții, circumstanța favorabilă) este, la rândul ei, rezultatul hazardului primordial, care a dat naștere selecției naturale, o forță a naturii care, ciudat, nu are un scop în sine și nici un criteriu (creier) conștient sau rațiune, logică, măsură, principiu, interes, motiv, justificare, după care se conduce, dar care, frustrant pentru o ființă rațională, determină existența noastră în întregime. Astfel, eu sunt pus în situația în care trebuie să accept că viața mea depinde de și stă în puterea și capriciul unor gene, că eu sunt o simplă mașină biologică vie, fără suflet și liber arbitru. Totul e hazard, dezordine, agitație, adică zurriburi, și o mare și unică șansă. Atunci hai să premiem șansa cu premiul Nobel. Să nu uităm însă că și Nobel a fost tot un om, adică o mașină bio-electro-chimică, dar cu mai mulți neuroni! În cazul lui, selecția naturală a fost mai generoasă. Oare cine sau ce or fi pierdut în favoarea lui!? Și dacă da, ce este pierderea!?

Lasă un comentariu