ÎNOTĂTORII MUREȘENI, MEDALIAȚI LA INTERNAȚIONALELE ROMÂNIEI

Distribuie pe:

Sportivi din 8 țări au participat, timp de patru zile, la București, la cea de-a 5-a ediție a Campionatelor Internaționale de Înot ale României. Alături de înotătorii români, la întrecerile găzduite de bazinul Dinamo au fost prezenți sportivi din Lituania, Slovacia, Georgia, Republica Moldova, Portugalia și Marea Britanie. Printre numeroșii concurenți s-au numărat și trei înotători de la CSM Tg.-Mureș, doi dintre aceștia reușind să cucerească 9 medalii, dintre care două de aur, două de argint și cinci de bronz. La categoria 18 ani, Daniel Nicușan și-a trecut în cont nu mai puțin de 7 medalii, dintre care cinci la categoria juniori și două la seniori. Acesta a devenit campion la categoria juniori, în probele de 50 metri liber și 100 metri bras, a luat argintul la 50 metri bras și și-a adjudecat bronzul la 50 metri spate și 200 metri bras. Cu rezultatele obținute în probele de 50 metri liber și 100 metri bras (00.23,32, respectiv 01.04,64), Nicușan s-a clasat pe locurile III și în clasamentele rezervate seniorilor, câștigând medaliile de bronz. Timpul înregistrat în proba de 50 metri a însemnat și îndeplinirea baremului de participare la Campionatele Europene de juniori, competiție programată în luna iulie. La feminin-seniori, Fangli Henrietta (18 ani) a obținut o medalie de argint și una de bronz, în probele de 100 metri bras, respectiv 50 metri bras, iar la 200 metri bras a terminat pe locul al cincilea. Chiar dacă a ratat podiumul de premiere, Meszaros Balazs (16 ani) a avut și el o comportare meritorie, reușind să se califice în două finale B, la 200 metri mixt și la 100 metri bras. Înotătorii de la CSM Tg.-Mureș sunt pregătiți de antrenorii Bartalis Károly și Molnár Tamás.

Lasă un comentariu