JALNICELE NOASTRE DRUMURI DIN JUDEȚ

Distribuie pe:

La conferința de presă ținută la sediul P.N.L. de senatorul Cristian Chirteș, președintele P.N.L. a județului Mureș, a abordat câteva subiecte importante, atât de interes la nivel național, cât și la nivelul județului Mureș. Aflându-ne în preajma alegerilor europarlamentare care vor avea loc pe data de 26 mai a.c., și pentru liberali este un bun prilej de a constata pe teren realitățile din județ. După ce au străbătut circa o jumătate din localitățile județului, liberalii au constatat o serie de nereguli, în principal legate de infrastructură, iar din partea cetățenilor cu care au avut discuții, nemulțumiri legate de proprietate, disconfort produs prin activitatea unor șantiere. S-au identificat și nevoile de investiții în localități, semnalate tot de cetățeni, drept pentru care s-a discutat despre aceste nemulțumiri cu primarii comunelor. Dar unele probleme nu pot fi rezolvate de edili, astfel, s-a atins prima temă a conferinței de presă, cea a situației drumurilor naționale din județul Mureș. Ministerul Transporturilor nu a răspuns solicitărilor primarilor legate de cele trei drumuri naționale din județ. Nu este vorba doar de Răzvan Cuc, actualul ministru al Transporturilor, ci și de cei anteriori. În primul rând, drumul național care face legătura între Târgu-Mureș - Râciu - Sânpetru de Câmpie - Satul Nou (DN 152), un drum național “ care arată ca după bombardamente”. Toți primarii de pe acest traseu au depus numeroase memorii la Ministerul Transporturilor, fie pentru a fi reabilitat drumul, fie pentru a fi cedat Consiliului Județean Mureș, însă, până acum, s-au făcut doar cârpeli sporadice și parțiale. Un alt drum național este DN 15 între Breaza - Sărmaș - Apahida - Cluj-Napoca. În urmă cu o lună au fost invitați la Brașov primarii localităților de pe acest traseu, unde au solicitat Direcției Regionale de Drumuri să constate stadiul în care se află proiectul reparării drumului. Pentru județul Mureș, nu s-a primit un răspuns cert în privința reparării drumului. Al treilea drum este la Petelea. De circa zece ani s-a dat în folosință centura de legătură pentru ocolirea localității, un drum paralel cu calea ferată, foarte bun de altfel, dar Petelea a rămas în intravilan, cu un drum național degradat, “uitat” de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Din discuțiile purtate de Cristian Chirteș cu primarul comunei, a aflat că primarul de circa zece ani a solicitat, prin memorii, Ministerului Transporturilor și al Finanțelor de a declasifica drumul, din drum național în drum comunal, pentru a i se da posibilitatea de a-l repara, fiindcă parcurgerea drumului cu mașina este aproape impracticabil. Iată, o situație care nu depinde exclusiv de voința edililor.

Al doilea subiect al conferinței de presă a fost în legătură cu Summitul desfășurat la Sibiu. Cristian Chirteș a fost prezent doar la Summitul Partidului Popular European. Înaintea Summitului au avut loc întâlniri de grup, ale membrilor Partidului Popular, al Democraților. P.N.L. a fost gazda întâlnirii membrilor Partidului Popular European. În prealabil, a avut loc o ședință a Biroului Executiv, unde a fost prezent Joseph Daul, președintele P.P.E., Antonio Lopez, secretarul general al P.P.E., președintele Klaus Johannis, Ludovic Orbán, președintele P.N.L. A subliniat acest lucru deoarece este foarte important pentru liberali rezultatul alegerilor din 26 mai. Liberații au pus întrebări tranșante reprezentanților partidului european legat de felul în care văd ei viitoarea construcție europeană. Răspunsul primit a fost favorabil, deoarece, conform sondajelor de opinie, P.P.E. va avea cele mai multe voturi. Vor avea discuții și cu alte grupuri parlamentare europene, dar nu se vor face în niciun fel negocieri cu partidele extremiste, populiste, care vor distrugerea U.E., partide de tipul PSD sau ALDE - la noi - care au un puternic mesaj antieuropean ce se ascunde “într-un fals mesaj de patrioți în Europa. Pentru a avea o Europă puternică, o Europă unită și un viitor pentru România, trebuie să facem parte din marea familie a Uniunii Europene, din partidele puternice. Ați văzut ce s-a întâmplat la Sibiu, nici măcar sociali-democrații europeni nu au invitat Partidul Social-Democrat din România la aceste discuții informale înaintea Summitului liderilor de state ale U.E”. Cristian Chirteș și-a argumentat apoi afirmațiile prin scrisoarea trimisă de Frans Timmermans, liderul Social-Democraților, care atenționa despre încălcările grave ale statului de drept în România. Tot la Sibiu s-a hotărât ca P.N.L. să preia inițiativa pentru respectarea statului de drept în România și, ca obiectiv în viitorul mandat, după alegerile din anul 2020, este de rezolvat mecanismul de cooperare și verificare, rezolvarea problemei spațiului Shengen. P.N.L. susține inițiativa președintelui României legată de referendum, care, chiar dacă este doar un act consultativ, va arăta dacă românii sunt pentru sau împotriva politicienilor corupți și cu dosare penale. În încheiere, Cristian Chrteș și-a prezentat un fragment din campania electorală. Astfel, în cursul zilei precedente a fost la Petelea, unde a vizitat câteva obiecte de lucru aflate în derulare, apoi la Ideciu de Jos, unde a discutat la fața locului despre proiectele Primăriei legate de Băile Sărate, unde, din fonduri proprii, s-au extins băile cu încă un bazin. A continuat deplasarea la Deleni, Suseni, Lueriu, Vătava, unde este cel mai mare șantier de infrastructură de apă și canalizare în valoare de 24,5 milioane de lei. Aquaserv promite locuitorilor de pe Câmpie de peste 10 ani o magistrală de apă, mult așteptată de oameni, dar promisiunile rămân doar promisiuni.

Lasă un comentariu