URSUL PĂCĂLIT DE VULPE, MAI PUȚIN DE OM

Distribuie pe:

Este o realitate că urșii, mai nou, ies din habitatul lor natural, cei care mai au parte de el, și o iau la plimbare, prin localități. Dacă până acum au fost semnalați prin alte județe, mai nou, ursul brun carpatin se plimbă și prin localitățile județului Mureș. În mod clar, n-o face în interes turistic, ci, mai degrabă, pentru a-și căuta hrană. Sunt cazuri semnalate în care urșii au devenit foarte agresivi și atacă turme de animale, dar putem să le apreciem gestul că nu-l face drept o replică la narațiunea despre ursul păcălit de vulpe, de unde și zicala: “Vezi de ce n-are ursul coadă?”, iar ca răspuns: “Ca să se termine brusc”. Luând problema mai în serios, iată că în anul trecut au fost semnalați urșii chiar și la Platoul Cornești. Drept urmare, s-a început efectuarea unui recensământ al animalelor sălbatice din județ. La inițiativa prefectului județului Mureș, Mircea Dușa, au fost organizate întâlniri de lucru la Târgu-Mureș, Reghin, Răstolița, Miercurea Nirajului, Sighișoara și Iernut, cu participarea asociațiilor de vânătoare cu fonduri în zonele respective, precum și cu primarii localităților pe a căror rază activează aceste fonduri, cu participarea reprezentanților următoarelor instituții: Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Colonel Sabin Motora” Mureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș, Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, Garda Națională de Mediu - Comisariatul General- Serviciul Comisariatului Județean Mureș, Garda Forestieră Județeană Mureș și Instituția Prefectului - Județul Mureș. În județul Mureș, urșii au atacat gospodăriile oamenilor sau strunga oilor în localitățile Acățari, Păsăreni, Livezeni, Corunca, Găiești. La o strungă de oi au ucis și mâncat două oi, dar și 4 porci din gospodării. Ei atacă în principal în cursul nopții, dar nu este o regulă obligatorie. Atacă și în timpul zilei. Astfel, o tânără de 28 de ani, din Băla, a fost atacată de urs la marginea comunei, în timpul zilei, în toamna anului trecut. Ca urmare a rănilor suferite i s-a amputat piciorul drept. În aceeași perioadă, în satul Toaca din comuna Hodac, doi soți au ajuns la spital în urma rănilor suferite, în urma atacului ursului în gospodăria lor. S+eria exemplelor tragice ar putea continua, dar se pare că este prețul plătit pentru politica prostească a guvernanților care au permis defrișarea pădurilor din țară de parcă ar fi fost păduricea lor moștenită de la părinți. Pe de altă parte, cei care gestionează fondurile cinegetice au obligația de a asigura hrana animalelor, în mediul lor natural. Urșii trăiesc în bârlog, în pădure, nu-și fac cumpărăturile prin hypermarketuri, nici nu se cazează prin pensiuni, cu meniu all-inclusive.

Lasă un comentariu