GOLIAT, INIMA ȘI... NEBUNUL

Distribuie pe:

* Mulți creștini se aseamănă cu bogatul din Sfânta Evanghelie care a spus: “Suflete, ai multe bunătăți, strânse pentru mulți ani; odihnește-te acum, mănâncă, bea și te veselește” (Luca 12, 19). Pe drept a fost numit “nebun”. Sfântul Vasile cel Mare întreabă: “Nebune, ai doar suflet de animal? Animalul când e sătul se liniștește pe deplin, dar nu așa și omul”. Omul, chiar sătul fiind, chiar sănătos și renumit fiind, nu are pace dacă este păcătos. El se zbuciumă, fiindcă păcatul aduce cu sine mustrarea de conștiință care roade necontenit în adâncul sufletului omenesc ca un vierme nemuritor. Viermele gheenei începe să roadă încă de aici, de pe pământ (Marcu 9, 44, 46,48). Nu poate să fie fără temei cuvântul cel dumnezeiesc: “Cel nelegiuit fuge fără ca nimeni să-L urmărească” (Pilde 28, 1). Sfânta Scriptură ne învață să trăim ca niște slujitori care așteaptă pe Stăpânul lor. Noi vrem îndestulare în casa noastră. Desigur, avem neapărată nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de adăpost. Hristos așteaptă de la noi ca această căutare a celor ce țin de traiul pământesc să cadă în preocupările noastre pe planul al doilea, iar în primul plan să treacă slujirea lui Dumnezeu și comoara noastră cea cerească. A fi creștin înseamnă să prețuim povața încurajatoare a Mântuitorului: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cine viețuiește în duhul Evangheliei, slujindu-L pe Domnul, se va întâlni cu Hristos, Care ne promite: “Unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu!” (Ioan 12, 26).

***

* În Vechiul Testament ni se spune că poporul lui Israel a avut de luptat cu filistenii. Din rândul acestora s-a ridicat, într-un timp, un uriaș - Goliat - căruia nimeni nu îndrăznea să-i stea împotrivă. Atunci, David a zis lui Saul: “Să nu se împuțineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce și se va bate cu acest filistean” (I Regi 17, 32). Dar tot David a mai spus că nu poate să lupte cu armura, căci nu este obișnuit cu ea. David nu putea să-l înfrângă pe Goliat cu propria putere, dar Dumnezeul Cel viu, pe care se bizuie toată credința lui, poate să biruie. În fața ochiului său duhovnicesc stătea Acela Care odinioară era în fața zidurilor Ierihonului, când Iosua a trebuit să lupte. Această “căpetenie a oștirilor lui Dumnezeu” mai este și azi în acțiune. Lupta lui Israel în acele zile era o luptă a lui Dumnezeu, la fel ca atunci când soarele și luna trebuiau să se oprească din mersul lor, pentru ca Iosua să judece pe canaaniți cu judecata lui Dumnezeu. Nimic nu ne dă fermitate și dârzenie în luptă ca adevărul că acționăm pentru Dumnezeu și că El este cu noi. “Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întărește” (Filipeni 4, 13).

***

* Noi știm că numai pentru că trupul lui Hristos a fost frânt și sângele Lui a fost vărsat pe colina Golgotei, curg binecuvântările curățitoare pentru viața noastră. Tatăl ceresc îngăduie să avem parte, în această “vale a plângerii”, de anumite greutăți și necazuri, dar nu trebuie să ne lăsăm biruiți de ele. Dacă ne încredem în El, Îi îngăduim, astfel, să prefacă zdrobirea noastră în măreață binecuvântare. Suntem confruntați cu frământările și cu dificultățile existenței chiar acum? Să ne îmbărbătăm inima, punându-ne viețile în mâna lui Dumnezeu, prin care putem învinge și în mijlocul suferințelor. Să ne amintim că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus clar: “Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar..., nimic nu va fi vouă cu neputință” (Matei 17, 20).

Din volumul “Hristos, salvarea noastră!”

 

Lasă un comentariu