Din cauza convingerilor mele, exprimate în titlul și subtitlul articolului, pe care le-am mărturisit în mod deschis, întotdeauna și în orice situație, în fața opiniei publice și în presa scrisă, pe parcursul a peste 65 de ani, timp în care mi-am desfășurat activitatea ca scriitor, publicist și redactor șef al unor ziare, atât la Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, cât și la București - unii conțopiști ai organului de presă al fostului partid, care în regimul trecut nu au făcut absolut nimic pentru păstrarea identității naționale, culturale și lingvistice a maghiarilor din România - m-au etichetat, cu obrăznicie, drept trădător al națiunii maghiare, printre altele, și în paginile ziarului de limbă maghiară “Népújság”, din Târgu-Mureș. În zadar le aduc la cunoștință acestor nulități, fanfaroni, care se dau mari maghiari, faptul că eu, ca maghiar reformat din creștet până-n tălpi, nu pot fi trădător al națiunii maghiare, deoarece, ca cetățean român loial, din respect și loialitate profundă față de singura mea țară natală, România, mi-am asumat și obligațiile presupuse de patriotismul român. Pe lângă toate acestea, am făcut tot ce mi-a stat în putință, în condițiile impuse de regimul trecut - dovadă fiind, în acest sens, întreaga mea activitate desfășurată ca scriitor și publicist, precum și în domeniul vieții publice - pentru dăinuirea comunității noastre naționale maghiare, pentru îmbogățirea culturii, literaturii și artei maghiare, cu scopul de a contribui la desăvârșirea în continuare a acestora. Oricine poate intra în Biblioteca Academiei Române sau în Biblioteca Orășenească din Târgu-Mureș pentru a răsfoi colecția revistei târgumureșene a Uniunii Scriitorilor din România, a singurei publicații lunare a scriitorilor maghiari din România, “Igaz Szó”, condusă de mine, timp de 40 de ani, pentru a se convinge că în deceniile din perioada 1953-1989, în pofida cenzurii brutale, a dictaturii asupritoare a regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, nicio revistă de limbă maghiară și nicio instituție culturală cu specific maghiar nu a făcut atât de mult pentru păstrarea și dezvoltarea identității naționale, culturale și lingvistice a maghiarilor de aici, pentru cultivarea tradițiilor culturale și artistice a națiunii maghiare, cu alte cuvinte, pentru consolidarea identității istorice și naționale, precum și a spiritului european al comunității maghiare, precum revista “Igaz Szó”, condusă de mine. Toate acestea puteau fi desăvârșite cu prețul îndeplinirii întocmai a cerințelor impuse de regimul trecut, respectiv “trebuia să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului”. Asumând acest compromis impus nouă, celor de la redacția revistei amintite, ne-am îndeplinit cu succes sarcinile ce ne reveneau în interesul comunității noastre maghiare din România.
Atunci când susțin că pentru noi, maghiarii care trăiesc aici, România este singura țară natală, nu înseamnă nici pe departe că ne întoarcem cu spatele, că nu recunoaștem cultura, întreaga viață spirituală a țării vecine, Ungaria, respectiv tradițiile istorice și culturale progresiste ale națiunii maghiare. Dimpotrivă! De când lucrez ca scriitor și publicist, întotdeauna și în orice situație am mărturisit, în mod sistematic, dubla legătură națională și culturală a maghiarilor din România, anume că existența noastră de aici, posibilitățile noastre sociale și politice, întreaga noastră viață spirituală este inseparabilă de realitățile patriei noastre natale, a României și, de asemenea, este inseparabilă prin mai multe rădăcini ale istoriei și ale culturii națiunii maghiare, de limba lui Petõfi, János Arany, Attila József, Zsigmond Móricz și Gyula Illyés, respectiv de limba maghiară. Mi-am asumat și am propagat această dublă legătură, chiar și atunci când, în ultimii ani ai regimului trecut, puterea a interzis-o prin dispoziții severe, însă unii scriitori, de exemplu Géza Domokos și Sándor Huszár, care au cedat în fața presiunilor politice, au negat această dublă legătură a comunității noastre naționale. Analele revistei “Igaz Szó” atestă că în virtutea dublei legături, creatorii de frunte ai literaturii contemporane din Ungaria, ca Gyula Illyés, László Németh, Áron Tamási, Mihály Váci, István Örkény, Mihály Czine - ca să-i amintesc numai pe ei -, au fost colaboratorii revistei “Igaz Szó”, condusă de mine, au contribuit prin creațiile lor la redactarea mai multor numere ale revistei “Igaz Szó” - ediții speciale, dedicate operelor lui Petõfi, Ady, Attila József, Gyula Illyés, Zsigmond Móricz, Béla Bartok, Gábor Bethlen -, care erau de o importanță majoră din punct de vedere al istoriei literare. Nu întâmplător a scris, în martie 1980, într-o scrisoare, István Király, profesorul Facultății de Literatură din Budapesta, redactorul șef al revistei Uniunii Scriitorilor Ungari, “Kortárs”, autorul grandioasei monografii a lui Ady: “Dragă, Gyõzõ! Să fii convins de un lucru: «Igaz Szó» și tot ceea ce ai făcut pentru cultura maghiară va lupta veșnic și netăgăduit pentru numele tău”. Sunt mândru că m-a onorat o asemenea echipă de scriitori din Ungaria și, implicit, revista târgumureșeană a scriitorilor maghiari din România. Sunt mândru de o asemenea echipă de scriitori din Ungaria, care m-a onorat și a onorat revista noastră. Nicio revistă sau publicație de limbă maghiară din România nu putea să se laude cu asemenea aprecieri.
(Va urma)
