SPUNE-MI CE FUMEZI, CA SĂ-ȚI SPUN UNDE EȘTI... FUMĂTORII POT FI LOCALIZAȚI DUPĂ PACHETUL DE ȚIGĂRI

Distribuie pe:

Începând de ieri, 21 mai, fumătorii din țările europene pot fi localizați după pachetul de țigări, anunță Comisia Europeană. A intrat în vigoare Directiva UE “Sistem de localizare și siguranță pentru produsele din tutun”, potrivit căreia producătorii vor primi mărci de urmărire a pachetelor de țigări și a produselor artizanale din tutun, obiectivul fiind combaterea comerțului ilicit. Directiva a fost adoptată chiar la cererea producătorilor de țigări. În curând, consumatorii / fumătorii vor vedea pe pachetele de țigări mărci de localizare și elemente de siguranță. Concret, fiecare fumător va putea fi urmărit și localizat.

Noile măsuri vor permite autorităților naționale să urmărească deplasarea pachetelor de țigări în rețelele legale de aprovizionare cu produse de tutun din UE.

“Instituirea sistemului european de urmărire a comercializării produselor din tutun și elementele de siguranță reprezintă un moment important în combaterea de către UE a comerțului ilicit de produse din tutun”, a declarat comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Vytenis Andriukaitis, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Noile reglementări au fost salutate de către operatorii economici (producători, distribuitori, patroni) care au început deja să se înregistreze în sistem.

Potrivit datelor oficiale, fiscul din țările europene pierde anual aproximativ 11 miliarde de euro din cauza traficului ilegal de țigări.

Comisia monitorizează cu atenție implementarea sistemului și va folosi toate mijloacele de care dispune, astfel încât acesta să devină, cât mai curând posibil, operațional în toate statele membre UE, se mai precizează în comunicatul citat. (sursa - europa.eu)

Lasă un comentariu