În actuala campanie electorală pentru alegerile europarlamentare se face mult caz, mai mult ca oricând, de lipsa de patriotism a unor eurodeputați români ajunși în înaltele fotolii parlamentare și care se manifestă în toate structurile Uniunii Europene de la Strasbourg la Bruxelles. Deși reproșul are un iz partinic, venind cu deosebire din partea Guvernului și a liderilor PSD, nu putem spune nu acestei afirmații pentru simplul motiv că, într-adevăr, în ultima perioadă, și îndeosebi de trei decenii încoace, patriotismul românesc s-a diluat substanțial, și mai mult decât atât, s-a și dedublat, în patriotism de partid și patriotism național, cel dintâi primând în fața ultimului.
Deși aceasta a devenit o nefericită stare de fapt, noi ne încăpățânăm să credem că interesele de partid nu coincid, de foarte multe ori și în cea mai mare măsură, cu cele naționale, și ca atare, a judeca demersurile și faptele unuia sau altuia prin prisma ideologiei partidului nu constituie cea mai bună soluție.
Ideal ar fi ca disputele, frecușurile, acuzațiile și celelalte manifestări de acest gen care au loc între partidele din Opoziție și de la Putere să nu fie aduse în prim-planul organismelor europene din care facem parte, dar nici nu pot fi oprite la ușa de intrare a acestora, atunci când ele depășesc un anumit grad de intensitate și de periculozitate. Selectarea acelora care se pretează a fi discutate la acest nivel, cât și modul de abordare a subiectelor, depinde într-adevăr de gradul de competență, de felul de patriotism pe care-l promovează cei care își asumă această responsabilitate. Pentru că, a critica și a pune în discuție derapajele unui partid care pe plan intern, prin practicile și legislația pe care le adoptă, aduce atingere bunului mers al societății și interesului național, de pe pozițiile interesului general, nu poate fi o culpă demnă de condamnat.
Fără îndoială, solicitarea nevoii de mai mult patriotism la Bruxelles sau Strasbourg, ori în alte organisme la care noi suntem parte, nu este lipsită de interes. Un lucru trebuie să-i fie clar oricui, și mai ales unui demnitar, că nu tot ce se “produce” la noi, acasă, din cele arătate mai înainte, trebuie să ajungă pe masa celor amintiți. Dar nici interzicerea totală nu este o soluție pentru că, la urma-urmei, Uniunea Europeană este familia din care și noi facem parte, și, într-o oarecare măsură, problemele noastre sunt și ale lor, precum și invers. Să nu uităm că în cei 12 ani de la aderare, România a primit de la UE 52,1 miliarde de euro, în vreme ce contribuția noastră la bugetul Uniunii a fost de 15 miliarde de euro, soldul în favoarea noastră fiind de 37 de miliarde de euro. Adică bani, nu glumă. Oricum, însă, rufele cele mai murdare se spală în familia de origine și nu e bine să se ajungă cu ele pe la alții.
Fără îndoială, conduita ideală a fiecărui europarlamentar trebuie să fie de unitate transpartinică atunci când se pune problema interesului României.
Vorbind de patriotismul la extern, să vedem însă cum stăm cu cel din interior, de la noi, de acasă. Analizând faptele de-a lungul anilor, se pare că și în politica internă a partidelor patriotismul s-a diluat, dedublat și deformat în așa măsură încât cel național, adevărat, știut de când lumea, a ajuns o nimica toată în fața celui de partid. Așadar, în concepția postdecembristă, a fi un bun patriot înseamnă a sluji din toată inima partidul, cu interesele, din păcate înguste ale acestuia, cât și a liderilor săi, iar cât privește interesul național, al celor mulți, el mai poate aștepta. Aceasta în concepția lor.
Și, într-adevăr, noi, românii, trebuie să recunoaștem că așteptăm cam de multă vreme și, din păcate, cam degeaba ca România să părăsească direcția greșită în care merge și să o luăm și noi pe calea cea bună. Așteptăm, nu neapărat să curgă lapte și miere, dar o viață mai bună și mai prosperă, mai puțin conflictuală și în mai multă armonie ar fi de bun augur. Așteptăm, de asemenea, să circulăm pe drumuri bune și mai ales pe autostrăzi, pe care le visăm de atâta vreme și pe care nu le avem nici acum, după 30 de ani de așa-zisă democrație. Dacă conducătorii noștri postdecembriști, și îndeosebi cei de acum aflați la putere, ar fi dat dovadă de adevărat patriotism, s-ar fi străduit să întâmpine Centenarul Marii Uniri, eveniment crucial, irepetabil în viața unei națiuni, cu cel puțin două autostrăzi, dacă nu terminate, măcar aflate în faze avansate de execuție. Este vorba de autostrada Ardealului și de cea a Moldovei. Este de-a dreptul rușinos că abia în urma unor mari presiuni din partea populației, și a elaborării unei legi speciale, Puterea a acceptat, cu chiu, cu vai, să introducă în programul său de guvernare, pe ultima sută de metri, construirea autostrăzii Unirii.
Așteptăm, totodată, și cam de multă vreme, un sistem sanitar pus la punct și de înaltă calitate, cât și o formă de instruire și de educație a tineretului și a întregii populații, care să asigure climatului de conviețuire, multă înțelegere și armonie, la un standard care să ofere națiunii române o reprezentare cu cinste în concertul popoarelor civilizate ale Europei și multe altele. Și nu în ultimul rând, așteptăm o clasă politică și niște partide din temelii reformate care, făcându-și mea culpa pentru greșelile antecesorilor lor, să renunțe, măcar în parte, la meschinul interes de grup și de partid și să-și consume priceperea și energia pentru popor și întreaga națiune.
Așa cum o știe toată lumea, noțiunea de patriotism sau de lipsă de patriotism sunt complexe și au cele mai diverse forme de manifestare. Bunăoară, sunt foarte mulți care se dau mari patrioți în vorbe pentru a-și acoperi faptele lor neghioabe, iar cei din categoria corupților și a îmbogățiților peste noapte fac parte din această tagmă. Aceștia și încă mulți alții se întreabă mereu ce face țara pentru ei și nu ce fac ei pentru țară.
O componentă a lipsei de patriotism este, pe bună dreptate, ponegrirea țării, dar și lipsa luării de atitudine împotriva celor care o practică. Dacă așa stau lucrurile, iar domnii de la PSD și ALDE sunt foc și pară împotriva acelor europarlamentari care se ocupă de asemenea practici, ponegrindu-le guvernarea, să vedem care este atitudinea domniilor lor în cazul ponegririi României, cu intenții concrete de dezmembrare a acesteia, de acaparare a principalelor pârghii de conducere a societății. Îi avem în vedere în primul rând pe liderii minorității maghiare, dirijați îndeaproape de Budapesta. Și aici nu ne referim la niște vorbe aruncate în vânt, ci la fapte concrete, deosebit de grave, de atac la integritatea, suveranitatea și independența țării.
Deși gravitatea faptelor celor care “ne lucrează” dinăuntru este mult mai mare decât a celor care se plâng pe la alte porți, să zicem pentru o proastă guvernare, punctul de vedere al celor preocupați mai mult de ce spun unii și mai puțin, dacă nu deloc, de ce fac alții, are o cu totul altă abordare dacă faptele emană, sau au girul lui Kelemen Hunor et Co, mai marele UDMR, sau Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei și al maghiarilor de pretutindeni și îndeosebi ai celor din Transilvania.
Cu Kelemen Hunor și locotenenții săi (a nu se uita că Borbély László este consilier de stat), domnii Dragnea și Tăriceanu au relații de cordialitate și pentru serviciile pe care parlamentarii acestuia le fac, prin simpla ridicare de mâini, la votarea unor legi sau la respingerea unor moțiuni de cenzură, doar pentru acest lucru sunt în stare să le ofere orice (un regat pentru un vot) și acest regat este minunata noastră Transilvanie, adică chiar inima României, care, pe zi ce trece, se înverzește tot mai tare.
În același registru se desfășoară și relațiile cu Viktor Orbán, a cărui prezență prin Transilvania (asigurându-ne că viitorul va fi în maghiară) este de câteva ori mai mare decât a oricărui demnitar român, teritoriu pe care-l controlează din toate punctele de vedere: economic, politic, cultural și chiar geostrategic,fără să-i pese cuiva din ai noștri. Obediența rușinoasă a PSD și a liderului acestuia, Liviu Dragnea, față de liderul maghiar s-a dovedit de notorietate și de neconceput în momentul în care sfidând o hotărâre a Justiției a decretat, cu de la sine putere, înființarea, la Târgu-Mureș, a Liceului Teologic Romano-Catolic, în dauna Liceului Unirea.
Ne oprim aici cu exemplele, pentru că ele se știu. Întrebarea care se pune este ce fel de patrioți suntem noi? Pământul ne fuge de sub picioare, fie cumpărat de multinaționale, fie urmare a parcelării lui prin diverse autonomii, conturul țării scade de la o zi la alta, iar noi ne plângem că suntem criticați pentru că suntem incapabili să gestionăm țara așa cum trebuie. De ce? Pentru că ea a devenit, în concepția liderilor noștri, care se vor pentru totdeauna la putere, mai mult o marfă de schimb, gata să o oferim oricui, pentru un vot.
Citind aceste rânduri a nu se înțelege că cei din afara PSD-ALDE, avându-i în vedere atât pe cei din Opoziție, dar și pe președinte, că sunt capabili de acte de patriotism mărețe. Din păcate, toți sunt o apă și un pământ, și aceasta este marea dramă a României și a românilor.
