CRISTINA NEAGU A SEMNAT PRELUNGIREA CONTRACTULUI CU CSM BUCUREȘTI

Distribuie pe:

Cristina Neagu a anunțat marți că a semnat prelungirea contractului cu CSM București după o perioadă lungă în care s-a vehiculat viitorul ei, dar și salariul pe care îl încasează la clubul din capitală. Jucătoarea de handbal nu a ezitat să lanseze și o “înțepătură” la adresa contestatarilor. “Cea mai bună handbalistă a lumii a semnat prelungirea cu un an a contractului cu echipa din Capitală. Clubul Sportiv Municipal din București dorește să facă performanță la cel mai înalt nivel, iar păstrarea în lotul feminin de handbal a celei mai bune jucătoare a lumii a reprezentat o prioritate. Tocmai de aceea, CSM București și Cristina Neagu au ales să meargă mai departe, sportiva semnând un contract valabil încă un an”, a comunicat clubul pe site-ul oficial. Neagu, în vârstă de 30 de ani, a venit anul trecut la “tigroaice” după o perioadă de patru ani petrecută la Buducnost. În primul sezon la CSM, Neagu a ratat calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor, dar și titlul de campioană, care s-a dus la Vâlcea. “Oameni care și-au dat cu părerea despre ce și cât merit, neavând idee ce înseamnă sportul de performanță, câtă muncă și câte sacrificii trebuie să faci pentru a ajunge în vârf și mai ales pentru a te menține acolo”, a fost răspunsul Cristinei Neagu pentru cei care au contestat salariul pe care îl primește ea la CSM București.

Lasă un comentariu