SE SPUNE CĂ TIMPUL TRECE. NU TIMPUL TRECE, NOI TRECEM PRIN TIMP - SCĂRILE RULANTE

Distribuie pe:

Un mod foarte simplu de a-ți închipui cum este viața este să-ți imaginezi că pe tot parcursul ei noi mergem pe niște scări rulante.

Cât timp ești mic, ești mai aproape de sol, abia apoi urci mai sus. Nimeni nu-ți cere să te ridici la o anumită înălțime.

Dar după ce crești și ajungi la un nivel mai ridicat, încep să ți se impună anumite reguli: să nu rămâi în urmă pe scările rulante sau să mergi cu spatele, ca să nu cazi complet.

Mulți oameni pe care îi poți vedea în stânga sau în dreapta pe niște scări rulante învecinate, de frică să nu cadă sau să rămână în urmă, încep să alerge încontinuu.

Alții stau doar, siguri pe ei, știind că dacă stau doar și așteaptă, scările rulante îi vor ridica oricum și nu îi vor lăsa în urmă.

Dar mulți dintre oamenii care aleargă pe scările rulante obosesc atunci când li se cere tuturor să meargă în ritm mai alert, și de cele mai multe ori rămân în urmă și sunt scoși complet din sistem, lăsați pe niște scări normale, fără să mai poată înainta undeva.

Scările rulante pe care noi tot urcăm pe parcursul vieții sunt nesfârșite, așa că putem înainta cât de mult vrem, doar că pentru mulți scările rulante nu se opresc să urce niciodată, iar scările multor oameni fac mici sau mari pauze după care, câteodată, urcă din nou, câteodată rămân așa și câteodată coboară: dar nimeni nu stă la nesfârșit pe aceste scări rulante. Indiferent dacă urcă, stau sau merg cu spatele, scările noastre rulante se uzează la un moment dat, obosesc și ajung să facă scurtcircuit.

Pe cei pe care îi vedem în laterale sunt cei față de care avem sentimente bune sau rele. Asta pentru că pe tot parcursul vieții ei rămân în lateralele noastre, fără ca noi să alegem cine sunt acele persoane, comunicăm cu ei și avem, după puțin timp, sentimente față de ei.

Dar chiar dacă noi nu vrem, cei pe care îi iubim se opresc la un moment dat, pentru că scările lor rulante sunt mult mai folosite și uzate (asta în cazul persoanelor mai în vârstă) și fac scurtcircuit, iar noi nu putem opri acest lucru.

Mergem mai departe pe drumul nostru lung, preocupați și melancolici, gândindu-ne mereu că nu îi vom mai vedea.

Ajungem și noi la vremea când scările noastre rulante fac scurtcircuit, iar altcineva drag nouă nu se va putea opri să rămână cu noi.

Timpul trece foarte repede și lasă urme în trecutul nostru, ne schimbă fizic și moral.

Se spune că timpul trece. Nu timpul trece, noi trecem prin timp.

Lasă un comentariu