ÎN ATENȚIA ABSOLVENȚILOR PROMOȚIEI 2019!

Distribuie pe:

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș îi informează pe absolvenții promoției 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele instituției pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziție de AJOFM, în scopul integrării acestora pe piața forței de muncă.           

Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie, în vederea obținerii facilităților acordate potrivit prevederilor legale privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Absolvenții instituțiilor de învățământ care se înregistrează ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare și consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la Agenția Locală și punctele de lucru ale AJOFM Mureș, din raza de domiciliu sau reședință.

Lasă un comentariu