În răstimpul trecut, de la ultimul articol, au avut loc evenimente culturale mai reușite, pe plan local. Concertul lui Mircea Baniciu cu “Pasărea Rock” a fost deosebit, o voce unică, adevărată valoare, mi-a reamintit de cele 7 orașe în care am fost pentru aceeași muzică, dar alt solist, mai bun în alt gen muzical. Oricum, varianta aceasta de “Phoenix”, deși dezasamblat, sună, se pare, mult mai bine, cel puțin decât trupa rămasă în partea cealaltă, cu numele original al formației.
Noaptea Muzeelor a fost reușită doar parțial. Din nou, nu s-a putut abține de la gafe actualul director al teatrului, udemerist neprofesionist, care își pune numele pe ușa Sinagogii, unde chiar e teritoriul fostului director...evreu. Când era program de vizitare, ușa era închisă, cu trimiteri la lansări neimportante. Dacă nu ar fi fost acest incident, ca de fiecare dată, la absolut toate edițiile Nopții Muzeelor, stricate de același, aș fi scris în detaliu că Expoziția Tonitza e o adevărată realizare pentru oraș, precum și vizitarea criptelor nobiliare, de la Biserica Romano Catolică, prelații înmormântați în zid, realmente, fiind un obiectiv despre care am aflat de la directorul Liceului “Bolyai”, profesor de istorie, că în alte țări costă mult, la Roma, în Italia, intrarea în astfel de locuri fiind scumpă. Noi am intrat gratis, și la Palat, unde am admirat o colecție impresionantă Tonitza, văzută altminteri doar în albume. Deci, merită laude, aici, Timea Fülop.
Casa Apei de la Platou e frumoasă ca grădină de vizitat, pe strada Verii, dar am văzut doar două bazine goale. Deci, din nou câștigă UAT, unde spectacolul “Dineu cu proști”, invitat pe scena Studio, a fost mult mai bun decât varianta lui Mircea Cornișteanu. Aici, tineri frumoși și talentați au prezentat foarte profesionist comedia cultă a lui Francis Veber, în care joacă Teodora Mareș, la TNB, într-un spectacol care nu a ajuns la TGM, din păcate, din cauza lui Mălăele. Dar pe distinsa doamnă sper să o văd la București, în trei spectacole, pe rând, despre care voi scrie, în timp, inclusiv despre acesta. Comediei francezului, dincolo de situațiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive și de mișcările comice, nu îi lipsește consistența psihologică. Aici, cel care invită proștii la dinee, este el însuși prostul, jucat de Ion Caramitru în varianta TNB, aici de amatori toplițeni. Ca și data trecută, nu mă voi lungi nici cu această sinteză, așteptând săptămâna viitoare, ca să comentez altceva, mai pe lung și mai bun, dacă voi avea motive.
