Într-un limbaj cu tentă biologică utilizat de către François Perroux (“La pensée économique de Joseph Schumpeter. Les Dynamiques du Capitalisme”, Droz-Geneve, 1965) se spunea că... “trecerea de la o fază la alta este identică trecerii insectei de la faza de larvă la cea de cocon și, în final, la cea de insectă adultă. Niciodată nu va exista avântul dacă nu va fi precedat de depresiune și înviorare așa după cum nu va exista fluturele fără trecerea ființei sale prin faza de larvă și cocon”. Criza mondială a autentificat încă o dată această axiomă, chiar dacă nu întotdeauna și nici în toate țările afectate fazele clasice ale ciclului au avut înfățișarea și amploarea lor clasică. Important este faptul că procesul expansiunii (în termini de ieșire din recesiune) a fost întotdeauna “pregătit” de acumulări de capital și restructurări structurale concepute și puse în practică de măsuri de tip proactiv. Fie că s-au injectat fonduri în sistemul bancar, fie că s-au impus măsuri de restructurare structurală sau bugetară, fie că s-au aplicat stimulente fiscale sau quasifiscale de promovare a progresului tehnic / și a exporturilor, guvernele au conceput politici economice apte de a forma “masa critică” a precondițiilor necesare relansării.
Exemplele sunt prezente în toate țările, dar pe cel mai edificator îl găsim în politicile economice germane. Astfel, faza de recesiune (sem. II, 2008 - sem. I, 2010) a determinat o sporire importantă a șomajului și o ieșire de pe piață a unui număr de aproape un million de firme mici și mijlocii incapabile să mai țină pasul cu căderea cererii. Este însă de remarcat faptul că pe parcursul aceleiași faze s-au accentuat două direcții ale politicilor economice apte de a pregăti relansarea, în pofida pierderilor suferite. Prima direcție a reprezentat-o stimularea creșterii performanței tehnice și a productivității prin sprijinirea substanțială a sectorului de inovare-cercetare și marketing internațional, cea de a doua direcție au reprezentat-o reorientarea și amplificarea exporturilor spre zona extracomunitară, cu predilecție China, Rusia, India și Brazilia. Un alt exemplu, pe aceeași orientare de politici economice, îl putem găsi în Polonia (creșterea rolului capitalului autohton și reorientarea exporturilor spre zona extracomunitară), în Slovacia (politici de stimulare a capitalului străin extracomunitar spre investiții masive în industria auto), în Olanda (politici de reconversie industrială și profesională).
Ideea de bază a acestei prezentări, susținută și de analiza comparativă a politicilor ciclului economic pe timpul actualei crize, este: legătura cauzală dintre faze - ca o condiție esențială a ieșirii din recesiune - se realizează prin îmbinarea, pe parcursul fiecărei faze, a politicilor de restructurare și macrostabilizare economică cu politicile proactive menite nu numai să permită la o anumită dată reluarea trendului ascendent, dar și să protejeze sistemul economic de pericolul pierderii pe termen lung a potențialului de valorificare a avantajelor comparative naționale.
Politica românească de criză nu a urmat această cale. Nu a existat îmbinarea necesară între politicile de restructurare/macrostabilizare și cele proactive. Mai mult, unele dintre măsuri nici nu au avut o minimă logică economică, fiind nu numai greșit concepute, dar și inacceptabil de mult menținute, deși s-a recunoscut caracterul lor distructiv. Introducerea incompetentă a impozitului minim, ca și menținerea lui după promisiunea oficială a renunțării la el constituie un exemplu concludent. Este numai unul dintre cazurile de distrugere a potențialului de relansare fără a se găsi o cale de refacere a acestuia.
Nici credința exclusivă a executivului conform căreia relansarea occidentală va fi principalul nostru “motor” de creștere nu este pe deplin justificată.
(Va urma)
