În urmă cu trei sferturi de veac, mai exact în lunile mai și iunie a anului 1944, a avut loc unul dintre cele mai tragice și rușinoase episoade din istoria omenirii: ghetoizarea întregii populații de origine evreiască de pe teritoriul Ungariei fasciste și deportarea la Auschwitz-Birkenau a 424.000 de oameni care nu aveau altă „vină" decât că erau de altă religie și origine etnică. Dintre aceștia, 165.000 au fost evrei din Transilvania de Nord. Pentru a ști ce s-a petrecut atunci, este indispensabilă citirea unui document esențial elaborat de cea mai autorizată sursă: Yad Vashem. Este vorba de „HOLOCAUSTUL ÎN TRANSILVANIA DE NORD". El poate fi descărcat în format pdf de pe link-ul: http://www.yadvashem.org
În 36 de pagini, se spune totul despre soarta tragică a evreilor din Transilvania de Nord, intrată, după 1940, în urma „arbitrajului" de la Viena impus de Hitler și Mussolini, în posesia Ungariei lui Horthy. Sunt expuse gradual aplicarea politicilor și legilor antisemite și marginalizarea evreilor, ghetoizarea lor de către guvernul fascist ungar al lui Döme Sztoyai, numit constituțional de Horthy la 22 martie 1944, și realizarea - cu contribuția fără rezerve a armatei și jandarmeriei ungare -, a „soluției finale" preconizate de naziști după ocuparea preventivă, la 19 martie 1944, a Ungariei, pentru a o împiedica să „defecteze" și să treacă de partea aliaților. Așa cum se precizează, misiunea deportării a fost coordonată de comandoul SS de circa 100 de persoane condus de SS-Obersturmbannfuhrer Adolf Eichmann și pusă în practică de autoritățile ungare.
Materialul elaborat la Yad Vashem mai relevă că „documentul preliminar referitor la adunarea, ghetoizarea, concentrarea și deportarea evreilor a fost adoptat în secret la 7 aprilie, de Consiliul de Miniștri al Ungariei: Decretul numărul 6163/1944, sub semnătura lui Lászlo Baky. (…) Ministerul de Interne a elaborat directivele pentru implementarea decretului cu trei zile înainte ca decretul ultrasecret să fie difuzat."
Istoricul Nicholas M. Nagy Talavera, el însuși deportat la Auschwitz de autoritățile ungare, arată la pagina 265 a cărții Istoria fascismului în Ungaria și România, apărută în 1996 la ed. Hasefer a Federației Comunităților Evreiești din România: „Consiliul de Miniștri al Ungariei a decis, pe data de 7 aprilie,
să „curețe teritoriul țării de evrei" (…) deși această măsură fusesedeja hotărâtă cu cinci săptămâni înainte de începerea deportărilor. Pretextul pentru deportarea în masă la Auschwitz a fost apropierea Armatei Roșii de Carpați. Militarii germani, din motive de securitate, au cerut îndepărtarea evreilor din zonele rurale și concentrarea lor în ghetourile din orașe. Această concentrare s-a petrecut într-o manieră absolut inumană, supraaglomerarea, lipsa de condiții sanitare și de cazare au cauzat, foarte curând, izbucnirea epidemiei de tifos și alte boli contagioase. După aceea, ungurii i-au „rugat" pe nemți „să-i preia" pe evrei. Cererea fatală a fost transmisă în 20 aprilie, ora 4.00 p.m. Eichmann a fost de acord. Cu ajutorul jandarmeriei și a administrației ungare, această acțiune a fost dusă la bun sfârșit într-o așa viteză, încât, până la sfârșitul perioadei dintre 15 mai-1 iulie, singurii evrei rămași în Ungaria se aflau la Budapesta. Întreaga acțiune a fost opera a numai 8 ofițeri germani, 40 de SS-iști încorporați, ajutați de 20.000 de jandarmi unguri".
Concluzia lui Nagy Talavera este ne-cruțătoare: Obersturmbannfuhrer-ul SS Adolf Eichmann a primit tot ajutorul posibil în îndeplinirea planului său de exterminare a evreilor din Ungaria. „În timpul procesului de la Ierusalim, acesta a declarat: „Ungaria a fost singura țară pentru care nu am fost suficient de rapizi. Ei ni i-au predat pe evreii lor ca și cum s-ar fi lepădat de bere acră". (op.cit. p. 261)
Argumentele mincinoase cum că autoritățile ungare ar fi fost silite (!) să procedeze la ghetoizarea și deportarea evreilor de armata germană sunt demontate și de discursul ținut la 31 martie 1944 de Endre László, subsecretar de stat la Ministerul de Interne Regal Ungar, la postul național de radio de la Budapesta:
„ (…) Nu este adevărat că problema evreiască din Ungaria a apărut pe ordinea de zi ca urmare a situației politice mondiale. Unanimitatea societății maghiare, apărătoare a purității rasiale, urgentează de aproape 25 de ani rezolvarea problemei evreiești. Antisemitismul maghiar nu este o politică la modă, nu este o copiere sau imitare a ideilor și curentelor politice actuale. (…) Convingerea noastră nestrămutată o putem exprima astfel: pentru rasa maghiară, evreimea nu este un element dorit, nici din punct de vedere moral, nici spiritual și nici din punct de vedere fizic. Conștienți de această recunoaștere, trebuie să căutăm acea soluție care exclude și elimină în totalitatea sa evreimea din viața maghiară". Textul a fost tradus din cartea Vadirat a nacizmus ellen (Rechizitoriu împotriva nazismului), apărută la Budapesta, în 1958.
În ceea ce-l privește pe regentul Miklós Horthy, așa cum se arată în documentul Yad Vashem anterior citat, el a fost cel care, la 22 martie 1944, a numit constituțional guvernul fascist ungar al lui Döme Sztoyai care, peste două săptămâni, avea să emită decretul privind adunarea, ghetoizarea, concentrarea și deportarea evreilor.
Despre psihologia lui Horthy, care, după ocuparea la 19 martie 1944 a Ungariei de armata Germaniei hitleriste, a declarat că este de datoria sa „să rămână pe puntea corăbiei", este semnificativă scrisoarea pe care i-a scris-o în octombrie 1940 fostului prim-ministru Teleki: „Am fost toată viața un antisemit și n-am întreținut niciodată relații personale cu evreii; eu am fost acela care a propovăduit deschis antisemitismul în Europa". Textul poate fi găsit în cartea Horthy titkos iratai - Documentele secrete ale lui Horthy - la paginile 261-262.
Calvarul ghetoizării și deportării a celor 165.000 de evrei din Transilvania de Nord de către autoritățile ungare este descris pe larg de Randolpf L. Braham în cartea Genocide and Reward, la paginile 101-123.
Printre cei ghetoizați și trimiși la Auschwitz s-au aflat și evreii din Târgu-Mureș. Așa cum arată istoricii Ioan Ranca și Vasile Ciubăncan în „Drumul Holocaustului" (pp. 76-79), în dimineața zilei de 3 mai 1944, echipele formate din polițiști, jandarmi, funcționari ai primăriei, premilitari (levenți) și membri ai partidelor fasciste au mers la casele evreilor, au confiscat obiectele de valoare, au ridicat populația evreiască, transportând-o la fabrica de cărămidă, lângă târgul de vite, în zona estică a municipiului, unde s-a stabilit lagărul de concentrare.
În două zile au fost adunați toți cei 5.964 de evrei din municipiul Târgu-Mureș, iar în zilele următoare, au fost aduși și cei din localitățile rurale din zonele arondate, circa 970 de persoane. În spațiile construite au încăput, înghesuiți, numai circa 2.500 de oameni din totalul internaților; ceilalți au trebuit să rămână sub cerul liber, pe un timp ploios și rece.
La 27 și 30 mai au plecat din Târgu-Mureș spre Auschwitz câte două transporturi de 3.183, respectiv 3.203 persoane. S-au mai întors doar a zecea parte…
Istoricul Randolph L. Braham scrie textual în A Magyar Holocaust, vol. 2, p. 24, ed. Gondolat 1988: „În cursul acțiunii de ghetoizare și de deportare, jandarmeria ungară a acționat cu o deosebită cruzime. Fără contribuția ei, nemții nu ar fi putut să aplice programul „soluției finale" în Ungaria. Fanatismul campaniei antievreiești a fasciștilor unguri a fost practic fără egal în partea de Europă ocupată de Germania. Există o mare parte de adevăr în ceea ce, într-o clipă de sinceritate, i-a spus Wisliceny lui Freudiger: „Se vede că, într-adevăr, ungurii sunt urmașii hunilor: fără ei nu ne-am fi descurcat niciodată".
Grozăviile comise de jandarmeria fascistă ungară cu ocazia internării în ghetouri sau lagăre, brutalitatea și sălbăticia ei, au devenit cunoscute. „În perioada mai-iulie 1944, când a avut loc ghetoizarea și deportarea evreilor din Ungaria, ziarele elvețiene și suedeze au publicat reportaje ample de la Kosice, Nyiregyháza, Mukacevo, Szekesfehervár, Oradea etc. Publicații importante precum conser-vatorul Neue Züricher Zeitung și Die Nation au descris evenimentele sub titlul „Jurnalul ororilor". Gazette de Lausane a prezentat un editorial după altul, descriind detalii dantești și finalul unui articol, semnat de redactorul Georges Rigassi, specifica: „Iată ce-a făcut națiunea ungară nobilă și creștină cu evreii". Journal de Genéve a scris o serie de articole violente. Ambasadele țărilor neutre la Budapesta au protestat vehement, în special suedezii, elvețienii și, mai presus de toți, reprezentanții Vaticanului", se poate citi la pagina 272 în cartea lui Nagy Talavera, Istoria fascismului în Ungaria și România.
Dacă, după această înșiruire de citate din autori consacrați, tot mai rămâne vreo îndoială privindu-i
pe cei care sunt responsabili de Holocaustul din Ungaria, accesați: https://www.google.ro/#q=Churchill+jews+ deportation+Hungary
În cartea sa Churchill and the jews, 1900-1948, Michael J. Cohen, prof. la Bar-Ilan University, 2003, ed. a 2-a, revizuită ed. Routledge, p. 355, prezintă 2 scrisori referitoare la ce se întâmpla cu evreii din Ungaria. Descoperite de autor, în arhiva privată a lui Churchill, scrisorile potențează mesajul adresat de prim-ministrul britanic Churchill ministrului de externe Anthony Eden la 7 și 11 iulie 1944: „There is no doubt in my mind that we are in the presence of one of the greatest and most horrible crime ever committed". - „Nu am nici o îndoială că ne găsim în prezența unei dintre cele mai mari și oribile crime comise vreodată".
Rămâne o singură întrebare: Dacă Aliații știau de această imensă și oribilă crimă, de ce nu au fost bombardate și distruse liniile de cale ferată pe care trenurile morții, odată ieșite din Ungaria, continuau să livreze zilnic prada pentru cuptoarele din Auschwitz?
