RYDE REVOLUȚIONEAZĂ TOT LA NAȚIONALA DE HANDBAL. CE PLAN ARE OMUL CARE A ADUS ULTIMA MEDALIE LA MONDIALE PENTRU ROMÂNIA: „ASTA VREAU SĂ FAC!"

Distribuie pe:

Jucătoarele din naționala de handbal s-au reunit sub comanda noului selecționer, pentru Trofeul Carpați. Tomas Ryde are obiective importante pentru noul mandat de doi ani. Naționala feminină de handbal s-a reunit la Brăila în vederea Trofeului Carpați, care va avea loc în perioada 29 mai - 2 iunie. Vor fi ultimele meciuri din acest sezon pentru jucătoarele convocate, care trebuie totuși să-i demonstreze noului selecționer că merită să fie convocate în continuare. Angola, Japonia și România vor fi adversarele naționalei lui Tomas Ryde, care e compusă din 21 de jucătoare. Trofeul Carpați e doar o etapă în care Ryde le va cunoaște pe jucătoare, cu care nu a mai lucrat și în care va vedea nivelul actual al naționalei, care nu se poate baza încă pe Cristina Neagu. Suedezul a analizat ceea ce a observat, de la distanță, la naționala României în ultima vreme. „Am văzut urcușuri și coborâșuri. Am văzut că au contat mult accidentările Cristinei (n.r. Neagu) și Elizei (n.r. Buceschi). Portarii s-au dezvoltat mult, dar cred că încrederea în propriile puteri pe care o au jucătoarele nu este așa cum ar trebui să fie. Trebuie să formăm o echipă puternică, în general. Voi încerca să pun la punct toate compartimentele. Nu este vorba despre presiune, ci despre a construi din nou. Sper să aduc și jucătoare tinere, pentru că ele bat la ușă și nu mi-e teamă să aduc ce vine din urmă", a declarat Ryde. Obiectivul principal al lui Ryde este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Primul bilet disponibil ar fi la Campionatul Mondial din Franța, de la finalul anului, dar România trebuie să devină campioana lumii pentru a se califica în Japonia. Alte două locuri se vor pune la bătaie în cadrul unui turneu preolimpic în perioada 19-22 martie 2020. La turneul final din Franța, România e deja calificată, grație rezultatului de la Campionatul European din 2018, acolo unde naționala a fost semifinalistă. Primul meci oficial cu Ryde pe bancă va fi cel cu Ucraina, de la finalul lunii septembrie, din preliminariile pentru Euro 2020.

Lasă un comentariu