Există însă și puncte de vedere care întrunesc acceptul unui număr mai mare de analiști. Astfel, se consideră că:
* Este o criză pe termen lung, în pofida faptului că la începutul anului 2010 se întrevedeau unele semne de relansare a economiei mondiale.
Chiar dacă în unele țări există motive de încurajare prin reluarea, chiar modestă, a unor activități economice, riscul declanșării unui nou șoc încă există. Politicile anticriză practicate, indiferent de natura lor, nu au reușit să surprindă esența fenomenului, ci doar să contribuie la o oarecare îmbunătățire a modului de gestionare a crizei. Se vorbește tot mai mult și tot mai des despre necesitatea identificării cauzelor profunde ale crizei, care nu pot fi decât de și pe termen lung, adică dificultățile tot mai mari pe care le întâmpină țările dezvoltate occidentale de a compensa epuizarea propriilor resurse cu resurse preluate din restul lumii. Aceste țări s-ar găsi în situația în care resursele lor de forță de muncă, tehnologice și financiare nu mai pot fi aduse la randamente maxime de eficiență din cauza efectelor perverse pe care le au în timp modelele sociale de tipul societății consumatoriste ale statului prea generos, din cauza decalajului excesiv dintre profit și salarii, ca și din cauză că a fost subordonată economia materială economiei financiare. Soluția la această situație ar fi fost promovarea politicilor de globalizare a piețelor, în special a piețelor financiare, care au permis menținerea nivelului de trai occidental prin crearea unei “bule” financiare la nivel planetar.
(Va urma)
