MOARTEA UNUI PRIETEN NE AFECTEAZĂ SĂNĂTATEA PE O PERIOADĂ DE PATRU ANI...

Distribuie pe:

Cercetătorii scoțieni de la Universitatea Stirling, citați de descopera.ro, susțin că decesul unei persoane apropiate poate afecta până la patru ani sănătatea și starea de bine și că femeile suferă mai mult.

„Studiul nostru s-a bazat pe analiza datelor adunate timp de 14 ani de la 26.515 persoane și astfel am descoperit o gamă de consecințe negative trăite de cei cărora le-a murit o persoană apropiată, mai exact, un prieten.

Efecte adverse semnificative asupra stării de sănătate a unei persoane au fost observate timp de patru ani după un deces, nu doar la nivel fizic, ci și psihologic.

În mare parte, cercetările anterioare pe tema suferinței și doliului s-au concentrat asupra decesului unei rude apropiate, de multe ori soțul sau soția. Știm cu toții că atunci când moare un partener de viață, un copil sau un părinte, de cele mai multe ori persoana îndoliată va suferi și se va simți rău o perioadă foarte lungă de timp sau chiar întreaga viață.

Însă, impactului decesului unui prieten, prin care majoritatea dintre noi trecem sau vom trece, nu îi este acordat același interes.

Totuși, decesul unui prieten este o formă de suferință lipsită de drepturi, adică sănătatea și starea de bine a persoanelor cărora le-a murit un prieten suferă un declin accentuat timp de patru ani și totuși angajatorii, medicii de familie și comunitatea nu se concentrează pe a oferi susținere celor îndurerați.

Femeile sunt mai afectate de decesul unei persoane apropiate în comparație cu bărbații, în cazul lor observându-se un declin mai pronunțat al vitalității. Noi am descoperit că persoanele de sex feminin suferă o deteriorare mai accentuată la nivelul sănătății mintale.

Astfel, decesul unui prieten este o formă de suferință, care nu este luată în serios sau căreia nu i se acordă o importanță prea mare. Acest lucru înseamnă că suferința lor ar putea să nu fie recunoscută în mod deschis sau exprimată, iar impactul este banalizat.

Această cercetare dovedește că decesul unui prieten contează și, ținând cont că este o experiență umană universală, concluziile sunt aplicabile la nivel internațional.

Totodată, cercetarea sugerează importanța asigurării serviciilor de asistență persoanelor care au trecut prin decesul unui prieten, pentru a le ajuta să dezvolte rețelele de sprijin necesare", explică specialiștii scoțieni.

Lasă un comentariu