“DUMNEZEU SE ÎMBRACĂ DE LA SECOND HAND”, O ALTĂ REUȘITĂ A TEODOREI MAREȘ, DAR CARE ÎI DEZVĂLUIE O CU TOTUL ALTĂ IMAGINE!

Distribuie pe:

Pe actrița căreia nu i-am găsit egal în România am regăsit-o, după mulți ani, mult schimbată, dar la fel de reținută, timidă, retrasă, de-a dreptul singură și izolată, dar cinstită și corectă. Îmbrăcată “în civil” ca în titlu, la intrarea actorilor, pe terasa nouă a TNB, am abordat-o cum visam încă în urmă cu 25 de ani, când mergeam pentru ea până la mare. Îi e dor și ei de acele vremuri și de festivalurile atât de pitorești, desființate, de colega ei atât de frumoasă de atunci, care nu mai e, Marina Procopie. Nu mai sunt cozile interminabile la bilete ca la cinematograf, când juca ea în filmele tinereții, nu mai vine nimeni pentru ea special să o vadă într-un spectacol, după cum mărturisește, este foarte surprinsă că există o astfel de persoană, care vine special să scrie despre ea. Dar un asemenea titlu de spectacol atrage mai ales un creștin. Am vrut să văd dacă este un spectacol de laudă la adresa Creatorului sau o ironie. Mai ales că unii din cei cu care am vorbit acolo se declară atei, deși se vede clar că nu sunt. Nu doar ea. “Corectitudinea și cinstea sunt calități care definesc un caracter, nu religia”, adaugă alt actor din spectacol.

Mi-am dorit să o revăd pe Teodora Mareș în teatru, după ce mitul frumuseții absolute a cinematografiei românești a pălit demult. În civil, la aproape 60 de ani, nu mai seamănă deloc cu această imagine, și nici nu vrea. Aproape că ar face orice să scape de ea. Mă bucur că am vorbit înainte de spectacol și i-am redescoperit sensibilitatea.

Despre rol, spune că a descoperit cu plăcere un dramaturg de valoare cu un text foarte interesant, bine scris, cu roluri ofertante: “Deși rolul meu nu este de mare întindere, el aduce în scenă parfumul unei lumi superbe, de boierime veritabil românească.” Ea apare în prima parte ca o bună actriță de comedie, iar în a doua, ca o bună actriță de dramă. Chiar dacă strălucește mai mult în film, și pe scenă abordează bine ambele genuri. Autorul textului este unul de satiră, Iulian Margu. Regia aparține lui Ion Caramitru, dar nu știu cât e meritul lui, fiindcă actorii toți sunt foarte buni, iar rotativa de la sala Studio dă alt ritm prin decorul mișcător. În centru se află un pian pentru eternitate, care trece dintr-o epocă în alta, sistemele politice se schimbă fără ca muzica să fie scoasă din joc, ea fiind o certitudine, fie că e vorba de Chopin sau Brahms.

De la 1990 suntem trași în plin univers postdecembrist, aflăm din programul de sală. Dumnezeu este jucat de un actor frumos, Lari Georgescu, adică Lae, fiindcă e o glumă cea cu Dumnezeu și Sfântul Petru, hoț cinstit jucat de Dorin Andone cu talentul binecunoscut de la Târgu-Mureș, de când era studentul doamnei Adriana Piteșteanu.

Teodora Mareș este Elefteria, care apare și în capot de casă, și în ipostaza nevestei cicălitoare, și a mamei posesive, rolul fiicei fiind chiar al personajului Dimitrie, jucat de Armand Calotă. Theodora Carmen Ungureanu e și ea decorativă în rolul Elizei, ca și Fulvia Folosea în al Elenei. De data aceasta, Ion Caramitru e mai bun în ipostaza regizorului decât a reprezentantului UNITER, care probabil anul acesta a avut cea mai nefericită ediție a galei. Și ilustrația muzicală îi aparține lui, iar decorul rotitor, scenografia este a Mariei Miu, light design Chris Jaeger. Ion Caramitru scrie că în titlul piesei apare Cuvântul lui Dumnezeu, iar totul din piesă se leagă cu minunea, miracolul, reflexul condiționat al celui care crede în Dumnezeu și i se întâmplă ce dorește!

Pianul lui Chopin ajunge, din întâmplare, în proprietatea unei familii de români de la început de secol, care, la rândul lor, lasă pianul moștenire din generație în generație. Îl găsim în casa unei îmbogățite care cumpără antichități. Aceasta e povestea. Cel care apare ca un Iisus splendid este Lari Georgescu, considerând acest spectacol ca o cutie muzicală ce te prinde în dimensiunile unei intimități pe cât de actuale, pe atât din alte vremuri.

Eduard Adam spune că iubirea deșiră ițele comuniste. În ceea ce o privește pe Teodora Mareș, pe care o consider cea mai bună actriță din cele ale TNB văzute de mine, cel puțin, suferă în acest spectacol pentru averea pierdută, nu doar pianul, ci și casa familiei, joacă durerea credibil, dar și, din nou, misoginismul din viața reală transpare în rolul nevestei și mamei în care nu se vede nicicum pe plan personal, fiind pronunțat declarată împotriva acestor roluri în plan real. Totuși, cuplul de pe scenă cu Armand Calotă e credibil, iar în rolul mamei este minunată. Categoric, a meritat să merg pentru acest spectacol cu ea până la București.

Mulțumiri domnului Leo, pentru că ne-a arătat cabinele, culisele atât de întortocheate și labirintice ale TNB, și pentru întâlnirea cu doamna Teodora Mareș, pe care i-o datorăm, de asemenea Cristianei Gavrilă, pentru invitațiile repetate. Ne dorim să mai vedem spectacole cel puțin la fel de bune. Chiar dacă drumul dus-întors, de aici până la București e lung și greu, a meritat.

 

Lasă un comentariu