Pentru mulți dintre noi, an de an, ziua de Sânziene trece așa cum vine, pe nesimțite, și fără să schimbe ceva în fluxul continuu al zilelor obișnuite. Cu toate acestea, ziua în care se sărbătoresc Sânzienele nu este o zi oarecare, iar cei care acordă o atenție deosebită tradițiilor și obiceiurilor moștenite din strămoși nu o vor lăsa să treacă fără să îndeplinească măcar o parte din ritualul închinat în principal Soarelui. Ziua Sânzienelor, sărbătorită în acest an pe data de 24 iunie, și-a găsit corespondent religios în ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, deși este născută într-un timp mult mai vechi decât istoria religiilor, dintr-un cult păgân care venera Soarele. Geto-dacii și tracii le numeau Sintiene (femei fermecate) și Zantiala (doamnele soarelui) și le atribuiau în principal puterea de a coace grânele și de a asigura bunăstarea gospodăriilor. Florile care poartă numele acestei sărbători, asemănătoare cu feriga, se păstrează și în prezent pentru leacuri, descântece și vrăji.
Plină de magie și farmec, Ziua Sânzienelor și-a păstrat din coloratura păgână dacă privim
în ritualul pe care îl îndeplinesc fetele, încă, la sat, atunci când împletesc cununi din sânziene,
pe care le aruncă pe acoperișul caselor, chiar dacă a împrumutat și aspecte religioase, care sunt evidențiate de împletitul crucilor duse la biserică, sfințite și puse la hotare pentru rodnicie și belșug la holde. Se spune că dacă această zi nu este sărbătorită cum se cuvine, Sânzienele împrăștie vijelii, grindină și distrug recoltele. Spre deosebire de iele, Sânzienele sunt zâne bune care protejează casele, ogoarele și animalele, chiar dacă și ele umblă noaptea, dar, așa cum se întâlnește de obicei în fiecare sărbătoare românească moștenită de la moșii noștri, pentru a primi puterea divină, omul este dator să se străduiască a îndeplini cerințele sărbătorii de la care așteaptă această putere.
Ca mai toate tradițiile noastre, și Ziua Sânzienelor are o legendă. Aceasta spune că Marea Preoteasă a Soarelui era căsătorită cu Marele Preot al Lunii, care o iubea nespus. Cum se face, cum nu, într-o zi, Marea Preoteasă a Soarelui a tecut în Lumea Umbrelor, iar soțul ei, neîmpăcat, a încercat să ajungă pe Tărâmul Celălalt pentru a-i ruga pe zei să îi dea înapoi soția. Fără izbândă, s-a retras în munți cu copiii săi. Dar, legea pământului cerea ca Marele Preot al Lunii să se căsătorească cu noua Mare Preoteasă a Soarelui, ceea ce preotul a refuzat. Pentru aceasta a plătit cu capul, iar copiii i-au fost crescuți de Marea Preoteasă a Soarelui. Când cel mai mare fiu al preotului a devenit la rândul său Mare Preot al Lunii, el a fost cel care a statornicit sărbătorirea zilei în care s-a născut tatăl său, la Solstițiul de Vară.
Așadar, de Ziua Sânzienelor, cât timp Soarele este pe cer nu se înfăptuiesc munci de niciun fel prin gospodărie. Ideal ar fi să se culeagă sânziene, numite și florile Sfântului Ioan Botezătorul, căci se spune că floarea de un galben strălucitor are petalele dispuse în cruce tocmai pentru că este binecuvântată și aduce cu sine binecuvântare. Plantă mare iubitoare de soare, sânziana este utilizată în scop medicinal, mai ales în tratarea bolilor renale, respiratorii și de ficat, fiind totodată și un bun reper agrar, căci după înflorirea ei începe cositul. Această zi poartă și denumirea populară de “Amuțitul Cucului”, căci după trei luni de cântat, între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară, această pasăre amuțește brusc la finele lunii iunie. Imediat după Ziua Sânzienelor, pe 25 iunie se sărbătorește Ziua Cucului.
Cum vara astronomică a început deja, iar Ziua Sânzienelor a marcat această trecere în felul său plin de farmec și magie, Soarele își va face simțită prezența alături de noi pentru o perioadă îndelungată de timp, așa încât nu ne rămâne decât să ne bucurăm cât mai mult de lumina, căldura și energia pe care o împarte cu generozitate atât oamenilor, cât și plantelor și animalelor.
