La nivel micro, acest aspect are efect direct asupra managementului și a gestiunii întreprinderilor. Astfel, managementul își propune ca obiectiv primordial obținerea unei rentabilități cât mai mari, determinând volumul masei salariale și investițiile exclusiv în funcție de exigențele randamentului capitalului și trendului piețelor financiare.
Conducerile întreprinderilor sunt din ce în ce mai puțin analizate și apreciate în funcție de capacitatea dezvoltării și a promovării produsului/serviciului pe termen lung și pe arii geografice largi, și din ce în ce mai mult în funcție de capacitatea lor de a distribui pe termen scurt beneficii tot mai mari acționariatului. Pentru a se realiza un astfel de obiectiv, devin tot mai dese practici și metode mai puțin cunoscute în trecut, cum ar fi: fuziunile, revinderea firmelor chiar înainte de a-și realiza funcția productivă, delocalizările, externalizările, investirea capitalului productiv în fonduri speculative și în activități de tip imobiliar, falimentul sau lichidarea voluntară. Pe de altă parte, din cauza faptului că acționarizarea excesivă conduce la o anumită depersonalizare a acționarului de o întreprindere determinată, bursele își reduc substanțial rolul de creatoare de capital, devenind un “nou tip de cazinou” propice “tunurilor de îmbogățire rapidă.”
La nivel micro, există și alte elemente care pot fi încadrate în categoria factorilor de criză. Este vorba despre efectele a două fenomene noi: financiarizarea și dematerializarea. Considerate marginale înainte de declanșarea crizei, ele revin acum în prim-plan prin trei aspecte importante:
* Reevaluarea conceptului de patrimoniu prin apariția problemei activelor imateriale (incluse sau neincluse în categoria bunurilor de capital).
* Apariția unor elemente total exterioare activității de bază a întreprinderii, dar care nu mai pot fi excluse din conceperea strategiilor sau chiar a business planurilor pe termen scurt (factorii ecologici, elemente ale funcției sociale a întreprinderii la nivel local, elemente de integrare în norme comunitare sau în programe transfrontaliere ș.a).
* Crearea unui spațiu financiar fără frontiere, ceea ce permite generalizarea contabilității investiționale și a rentabilității în contextul transformării perimetrului întreprinderilor în sensul transformării lor în platforme de integrare a valorii adăugate din domenii colaterale.
Astfel, întreprinderile ar avea, atât în criză, cât și în postcriză, dificultăți de adaptare la noile condiții ale creării valorii produsului/serviciului prin găsirea unei metode de includere a activelor imateriale într-un patrimoniu încă necalificat juridic pentru acceptarea însumării activelor materiale cu cele imateriale.
Rezultă că o explicație a crizei ar putea fi găsită și în situația la nivel micro, din cauza faptului că valoarea reală a produsului nu mai corespunde cu valoarea lui de piață, prin neincluderea unor elemente imateriale sau conjuncturale în cost. Efectul s-ar materializa prin consum, unde, în mod logic, apare un dublu decalaj: între preț și cost, pe de o parte, și între preț și venituri salariale, de pe altă parte.
(Va urma)
