VERNISAJ LA MUZEUL DE ARHEOLOGIE ȘI ISTORIE DIN CETATEA TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Expoziția intitulată “De la stâncă la toporul din piatră. De la pădure la deșert. Impactul omului asupra schimbărilor climatice din preistorie: istoria unei unelte”, prezintă diferitele tehnici de prelucrare și modalitățile de folosire ale uneltelor neolitice din piatră șlefuită. Etapele producerii uneltelor, începând cu procurarea materiei prime (stânca) și continuând cu prezentarea acestora, precum toporul din piatră, vor fi ilustrate prin numeroase exemple din cuprinsul Bazinului Carpatic, precum și prin analogii etnografice. În acest scop, am apelat la cunoștințele și artefactele comunităților moderne din Papua Noua Guinee, care, până la sfârșitul secolului trecut, se situau, din punct de vedere tehnologic, la nivelul Epocii Neolitice. Numeroasele fotografii și o serie de materiale video vor exemplifica aceste tehnici.

Scheletul expoziției este format din diferitele aspecte ale producerii și folosirii toporului din piatră, respectiv modalitățile de procurare a materiei prime, etapele succesive ale producerii ustensilelor, înmănușarea lamelor din piatră, comerțul și varietatea întrebuințării pieselor. Nu putem trece cu vederea rolul social, economic și religios jucat de aceste artefacte. Supraviețuirea anumitor forme de topoare și folosirea acestora în alte scopuri decât cele practice vor fi ilustrate în cadrul expoziției.

Apariția topoarelor din piatră are legătură directă cu începutul defrișării pădurilor, una dintre cauzele majore care stă la originea schimbărilor climatice din zilele noastre. Deoarece toporul șlefuit din piatră era utilizat cu precădere la prelucrarea lemnului, importanța copacilor și a pădurii, rolul acestora în menținerea vieții sunt esențiale! În lipsa pădurilor și a oxigenului produs de copaci, existența omenirii nu este în siguranță.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 7 iunie 2019, începând cu ora 17, în clădirea Muzeului de Arheologie și Istorie din Cetatea Târgu-Mureș.

Lasă un comentariu