Pe lângă cele patru voturi călugărești obișnuite, iezuiții au întemeiat renumite instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale, putându-se astfel să fie remarcați în cât mai multe domenii ale vieții sociale și culturale, precum ar fi domeniul educației, dar mai ales pe tărâm misionar, însăși denumirea religiei catolice fiind emergentă acestui sens, vizând universalizarea ideologică a lumii (termenul “catolic” provine din grecescul catholicos, care înseamnă “universal”). Așadar, deviza - logo-ul lor vizează propagarea credinței, care avea să devenită ulterior apărarea și propagarea credinței, obiectivată printr-o intensă activitate misionară și de luptă confesională, mai corect spus de răspândire a catolicismului în lume. Misiune de la a cărui scop nu se îndepărtează întru totul nici actuala vizită a Suveranului Pontif în mai multe țări europene ortodoxe, printre care se regăsește și România.
Așa cum am mai arătat, ținta predilectă a iezuiților a fost și a rămas Bisericile protestante și neoprotestante, într-un cuvânt Reforma religioasă realizată de și prin aceste curente anticatolice și anti-papale, mai ales, care le afecta statutul religios și politic de dominatori unici în planul religiei creștine și de deținători exclusivi ai adevărului creștin (teză susținută de mai mulți foști Suverani Pontifi, unul de dată mai apropiată fiind Benedict al XVI-lea, care, așa cum se știe, a demisionat de la Scaunul pontifical și de la acel minister petrin în condiții destul de suspecte!). Ne vom putea da seama de modul cum erau priviți protestanții și neoprotestanții prin portretul făcut acestora de un iezuit, apărător al catolicismului tradițional: “Protestantismul era chiuveta murdară din care au ieșit toate tragediile care s-au răspândit asupra întregii creștinătăți și din care au apărut atât de multe erezii murdare, rău mirositoare și contagioase (cf. James Brook). De aceea iezuiții se considerau adevărați medici spirituali, ceea ce nu a făcut ca mulți dintre aceștia să sfârșească în condiții tragice.
Astfel, pe acest fond al universalizării credinței lor, pretins adevărate și universale, au răspândit creștinismul în mai toate noile continente, fiind activi în Asia (Japonia, China, Vietnam, Laos, India) și în America de Sud (Paraguay, Argentina, Brazilia), unde protestantismul încă era prea puțin cunoscut. De aceea, caracteristica principală a acestui Ordin este de universalizare a catolicismului (a-mi fi scuzată exprimarea tautologică!, iar în subsidiar, de eliberare și de deschidere a religiei catolice spre lume. Principii și criterii care de fapt au stat la baza alegerii actualului urmaș al Apostolului Petru, întemeietorul Bisericii Catolice la Roma, spre deosebire de Biserica Ortodoxă, care îl are întemeietor pe fratele acestuia, Sfântul Apostol Andrei. Dar spre deosebire de ortodoxism, catolicii, și în mod special iezuiții, au pus un accent mai mare pe centralizarea puterii (Biserica Romano-Catolică este o Biserică monocefală, cu o conducere unitară care funcționează pe baza principiului urbi et orbi - de la centru la margine - periferie) și pe ascultarea strictă a Papei, prin acel principiu ex cathedram amintit, ceea ce face că orice spune Papa este adevărat, neputându-se abate nimeni de la aceste adevăruri divine revelate de Dumnezeu acestui vicar al lui Iisus pe pământ și moștenitor al Sfântului Apostol Petru, în întreaga istorie a acestei instituții pontificale papale.
Rolul Ordinului iezuiților, de principal agent al Contrareformei catolice pe continentul european, nu i-a împiedicat să devină niște misionari eficienți în Asia, America și Africa, punând încă de la prima generație un model de educație religioasă specifică, înființând asemenea unități de învățământ cu amprenta acestui ordin (doar în Statele Unite exisă 19 asemenea universități iezuite). Desigur, dorința de a-și atinge “scopul strategic” nu a cunoscut și nu cunoaște nici în prezent limite, iar pentru susținerea acestei aserțiuni voi da exemplul misionarismului acestuia prin tendința de convertire la creștinismul catolic a Chinei - țara cu cea mai mare populație din lume. Țară în care doctrina catolică nu are nimic comun cu religia acesteia, nerecunoscând Sfânta Treime pe care s-a întemeiat creștinismul, motivația fiind regăsită în acel principiu al universalizării, după cum este și denumit catolicismul. Dar pentru a-și atinge scopul, iezuiții au acceptat compromisul de a adapta creștinismul la tradițiile filosofice chinezești, ceea a făcut ca papalitatea să suprime riturile chinezești apărute în religia tradițională catolică.
Am evidențiat acest aspect nu în mod întâmplător, ci pentru faptul că, pe lângă efectele pretins pozitive ale acestui ordin, iezuiții au fost dintotdeauna un ordin religios contradictoriu și uneori chiar paradoxal, fiind temut de unii și admirat de alții. Impactul negativ, mult mai extins și complex decât aceste tendințe de universalizare, a fost resimțit în primul rând prin atrocitățile săvârșite de către reprezentanții Inchiziției, sub a cărei responsabilitate cade și arderea pe rug a marelui savant italian Giordano Bruno, condamnat fiind de această instituție religioasă catolică IEZUITĂ pentru concepția sa panteistă (considera că Dumnezeu se identifică cu creația - Deus in rei) și pentru convingerea asupra infinității universului, opuse geocentrismului, ca teorie apărată de Biserica Catolică, dar nu numai. Așa se face că, în secolul al XVIII-lea, guvernele țărilor catolice, și în general guvernele europene, ordinul iezuiților să fie considerat un important impediment în creșterea influenței statelor naționale asupra bisericilor locale, ceea ce a condus la decizia guvernelor Austriei, Franței, Spaniei, Portugaliei și altor state să suprime acest ordin controversat. Decizie luată în anul 1778 de către Papa Clement al XIV-lea, rămânând însă și state europene care nu au abdicat de la acest ordin, precum au fost guvernul Prusiei lui Frederic și al Rusiei împărătesei Ecaterina, care au refuzat să interzică activitatea iezuiților pe teritoriile lor. Abolirea Ordinului iezuiților a fost însă de scurtă durată, căci acesta a fost reînființat de către Vatican la începutul celui de-al doilea deceniu a secolului al XIX-lea, odată cu reinstalarea la putere a guvernelor reacționare, conservatoare, după anul 1814.
(Va urma)
