Adevărata renaștere a României trebuia să aibă loc imediat după evenimentele din decembrie 1989. Din păcate, fenomenul nu s-a produs. Poate că din varii motive (unii consideră ca pedeapsă uciderea fără judecată dreaptă a foștilor conducători, iar alții adaugă și ziua de Crăciun), românilor nu le-a fost dat să găsească calea cea dreaptă, fiind purtați decenii de-a rândul prin deșertul tranziției. Mai mult decât atât, se pare că răul s-a accentuat în societatea noastră. În ultimii ani, nori negri, veniți atât din interior cât și din exterior, s-au strâns tot mai puternic deasupra cerului, astfel încât, perspectiva vieții noastre devenise sumbră. Contradicțiile de pe scena politică și din societate s-au intensificat periculos de mult, astfel încât speranțele noastre într-o redresare a mersului sinuos s-au redus simțitor, iar lucrul cel mai grav de care ne temeam, a fost perspectiva extrem de periculoasă a încăierării pe stradă, ca o posibilă “soluționare” a războiului româno-român, care are loc de atâta vreme.
Și totuși se vede că “cineva acolo Sus ne iubește”. Într-un interval de mai puțin de o lună, mai precis din opt martie și până în doi iunie, soarele speranței și-a făcut din nou apariția deasupra întregului teritoriu al României. Din punctul nostru vedere, trei par a fi evenimentele cruciale, transformatoare, care ne-au marcat în acest interval și care au făcut ca optimismul să revină pe fața românului, atât în privința schimbărilor interne benefice, cât și a schimbării imaginii noastre pe continentul european și, implicit, în întreaga lume.
Cu toate că mulți analiști, mai ales afiliați politic, au minimalizat și au luat în derâdere Summitul de la Sibiu, din zilele de 8 și 9 mai, ceea ce simbolic a însemnat aducerea Europei în România, și apoi “exportarea” (pe cale diplomatică sau jurnalistică, în toată lumea, prin intermediul celor 800 de jurnaliști acreditați la acest eveniment), a imaginii netrunchiate și a ospitalității românești, direcții în care am excelat, ne-a priit. Faptul a schimbat radical felul vetust în care România și românii erau priviți și existau în mentalul multora ca un popor mai puțin civilizat, închistat și necooperant, ceea ce a însemnat un pas sigur spre reconsiderarea noastră.
Al doilea pas enorm în această direcție a venit din interior, prin efortul societății civile, al celor chemați la urne care, cu prilejul votului pentru europarlamentare și al referendumului pe tema justiției, a dat un puternic vot de blam derapajelor din societate și autorilor acestora, restabilind dreptul suveran al poporului de a decide soarta țării, cu toate dificultățile puse la cale de exponentul puterii absolute, Liviu Dragnea. Aruncarea la lada de gunoi a istoriei, a vinovatului principal pentru amplificarea războiului româno-român, constituie lucrul cel mai bun care i s-a întâmplat PSD-ului, dar și poporului român.
Și, în sfârșit, a venit momentul vizitei Papei Francisc în România, eveniment care s-a consumat în intervalul 31 mai - 2 iunie a.c., vizită urmărită îndeaproape de alți 1.000 de ziariști, cu transmisiuni în 200 de țări ale lumii. Emoții mari, cu toții, dar mai mult de îngrijorare, dat fiind faptul că presa patriotardă, de genul celei care deplângea debarcarea lui Dragnea, în sensul că “dacă îl pierdem pe Dragnea, pierde și România”, îl cataloga pe acesta drept omul care face și desface și, conform cunoscutei zicale că “în casa spânzuratului nu e bine să vorbești de funie”, el vine în România, la Șumuleu Ciuc, să proclame, în înțelegere cu prim-ministrul Victor Orban, ruperea Transilvaniei de România și alipirea la Ungaria.
Dar după cum s-a văzut, încă din momentul primei zile a vizitei, Papa Francisc a venit la noi, în România, cu sufletul deschis, cu dragoste și căldură părintească, sentimente pe care noi, poporul, i le-am răsplătit din prima clipă, împreună cu reprezentanții noștri, fie ei oameni de stat, politicieni sau ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, ecleziaști, și la care cu toții au răspuns în aceeași măsură. Cu alte cuvinte, Papa Francisc a primit în România, într-o țară majoritar ortodoxă, ceea ce nu i s-a oferit nici pe departe în Bulgaria, nici din partea autorităților de stat și nici a clerului de la cel mai înalt nivel.
Prin tot ceea ce a întreprins în timpul vizitei sale de trei zile în România, Papa Francisc a dat răspuns și celor care i-au întors pe față și pe dos, pentru a-i răstălmăci chemarea “Să mergem împreună”, aceștia, considerând-o ambiguă, cu dedesubturi, apreciind că formularea “Să fim împreună” ar fi fost mai nimerită. Formulând sintagma “Să mergem împreună”, Suveranul Pontif a dovedit suficientă modestie, el sugerând astfel calea spre a fi împreună. Dar pentru aceasta, datoria de a face primul pas este a ierarhilor ortodocși care, deocamdată, interzic preoților din subordine să participe la evenimente și să slujească alături de celelalte confesiuni, în speță greco-catolici.
Dar Papa Francisc n-a venit în România pentru a arăta credincioșilor săi, ortodocși în proporție de 85 la sută, un model de slujbă catolică pentru a-i converti. Vizita Sanctității Sale s-a ridicat mult deasupra acestui scop, abordând într-o manieră înțeleaptă problemele cu care se confruntă românii, fie la ei acasă cât și în diasporă, dar și întreaga planetă, punându-ne în gardă că a sosit momentul să schimbăm modul de abordare existențial, înrădăcinat în ultimele decenii, care nu duce la nimic bun. Fără a invoca Apocalipsa, Suveranul Pontif ne-a atras atenția că ea poate veni atunci când “nu va mai exista cărare între vecin și vecin”, fie că este vorba de continente, popoare, grupuri politice și sociale, sau indivizi, pur și simplu. De aceea, în strălucita sa cugetare de la Iași, ne-a îndemnat să nu ne uităm rădăcinile, oriunde vom fi. Să nu ne uităm bunicii și părinții, care se cuvin a fi întru totul respectați, prețuiți, și de a căror experiență de viață, dăruire, dragoste și povățuire, în calitate de copii sau nepoți, trebuie să ținem cont. Familia tradițională lărgită, cu nepoți, părinți și bunici, constituie terenul solid care dă viitorimii cea mai bună direcție de urmat. Frățietatea, dragostea față de semeni și bunătatea trebuie să constituie pilonii de rezistență ai oricărui nucleu al societății, începând de la celula sa de bază - familia, la celelalte comunități, până la nivel de țară, popor și națiune. Numai în acest fel și urmând aceste coordonate, oamenii își pot asigura împlinirea, construi adevărata bunăstare, prosperitatea și, de ce nu, fericirea.
Înstrăinarea de orice fel, și mai ales abandonarea celor nevoiași și neputincioși, a părinților de către copii, și invers, ruperea legăturilor cu locurile și oamenii din mijlocul cărora s-a plecat, acceptarea nefiltrată a globalizării, abandonarea tradiției și pierderea specificului local, constituie provocări, la ordinea zilei, față de care trebuie să fim foarte atenți etc.
Așadar, o viziune în detaliu, dar și globală, extrem de realistă, pe care însușind-o ne poate schimba viața în bine. Un balsam pentru toate rănile noastre deschise, pe care societatea românească le are în acest moment, atât în domeniul material cât și pe plan spiritual.
Putem spune chiar că vizita papei a fost aranjată profetic, semn că “Grădina Maicii Domnului”, adică România, nu poate fi lăsată vraiște, la mâna prădătorilor de orice fel, dinăuntru și din afară, pentru că ea este unanim recunoscută și ocrotită ca atare, atât în Cer cât și pe Pământ. Dar lucrul acesta depinde în foarte mare măsură, de noi, de cei cărora le-a fost hărăzită. Faptele minunate care s-au petrecut în intervalul de o lună, demonstrează într-adevăr că “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă”. În consecință, calea o avem, marile baricade au fost înlăturate. Întrebarea este, noi cum vom valorifica aceste oportunități?
