PREȘEDINȚII DE CONSILII JUDEȚENE, ALEȘI PRIN VOT DIRECT!

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 89, din 6 iunie 2019, a fost publicată OUG nr. 40/2019 de modificare a legilor referitoare la autoritățile locale (Legea nr. 115/2015, Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 393/2004), care prevede că, pe lângă consiliile locale, consiliile județene și primari, românii vor alege prin vot direct și președinții consiliilor județene.

Până acum, președinții consiliilor județene, la fel ca și vicepreședinții, erau aleși prin vot indirect de către consiliile județene, modificarea prevăzută în OUG nr. 40/2018 urmând să se aplice începând cu alegerile locale din anul 2020, când votul pentru alegerea președinților consiliilor județene va fi exercitat de către cetățeni “în mod universal, egal, direct, secret și liber exprimat”.

Totodată, ordonanța mai prevede că președinții consiliilor județene vor fi aleși pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal. Candidații trebuie să fi împlinit (inclusiv în ziua alegerilor) vârsta de 23 de ani și să nu le fie interzisă asocierea cu partide politice.

De asemenea, o persoană nu poate candida pentru funcția de președinte de consiliu județean în mai multe județe, dar poate candida pentru mai multe funcții din aceeași circumscripție electorală (de exemplu, ar putea să candideze și pentru funcția de primar, și pentru cea de consilier local, și pentru cea de președinte de consiliu județean).

O altă modificare adusă de OUG este aceea că președinții consiliilor județene vor avea, începând cu anul viitor, autonomie locală, împreună cu consiliile locale, consiliile județene și cu primarii, ceea ce înseamnă că aceștia “vor avea dreptul și capacitatea efectivă de a gestiona și de a soluționa, în interesul comunităților locale pe care le reprezintă, treburile publice”.

Lasă un comentariu