* “Cel ce pentru lege, pentru țară moare, / Își privește moartea ca o sărbătoare. Să mori spre-al țării bine, noblețea-ndatorează, / Acela este nobil, ce moare pentru țară! Pentru Patrie și libertatea ei, / Moartea ostașului este o mărire! Căci ostașul care moare / Pentru țară este un soare.”
Dimitrie Bolintineanu (1819 - 1872), scriitor și poet.
***
* “Erou” nu e acela care se bate cât și cum a trebuit să se bată. Erou nu e acela care s-a bătut în zadar. “Erou” e acela care a primit (îndeplinit) datoria sa, așa cum nimeni n-ar fi fost în stare să o facă și care a pregătit astfel și pe alții pentru a face ca dânsul. “Eroii mențin caracterul național”, caracterizează epocile și le leagă între ele, “Întregind istoria” și preparând desfășurarea ei.
Nicolae Iorga (1871 - 1940), cel mai mare istoric al României, scriitor, publicist, om politic.
***
* “Eroii” simt o uriașă voluptate etică, atunci când trebuiau să se jertfească. De aceea, sentimentul pe care îl provoacă nu este mila, ci admirația. “Un erou moare, înfruntând viața, nu fiind înfrânt de viață”.
Septimiu Bucur (1899-1965), critic literar.
“Dacă nu poți fi erou, fii cel puțin om”
Mircea Florian (1888-1960), filosof.
P.S.
Când spunem “Erou” mergem cu gândul la ceva măreț, deosebit, la frații noștri care au dat din viața lor, vieții noastre. Azi nu ni se cere să ne jertfim viața pentru “Neam și Țară”; ni se cere o jertfă a cinstei, demnității, cinstei de care noi trebuie să facem dovadă; “Eroi” putem să fim toți aceia care prin comportamentul nostru facem dovada dragostei și jertfei personale pentru Dumnezeu, aproapelui și pământului care ne hrănește și adăpostește.
Dar, oare, noi, românii de astăzi, facem cinste înaintașilor prin faptele noastre? Suntem uniți într-o cauză dreaptă, când țara ne este amenințată de foamete, necazuri, umiliri, scindări?
Ar trebui să ne fie rușine, și, cum spuneau bătrânii noștri: “să nu ne mai scoatem capul în lume”. Ați făcut dovada, domnilor reprezentanți ai tuturor partidelor, că “vă doare în cot de popor și țară”, cu toată democrația care credeți că vă aparține. Vă gândiți numai la propriul interes și cum să ajungeți cât mai sus, urcându-vă pe umerii noștri obosiți de greutatea umilințelor. Aceasta nu mai este democrație, ci “hoții-democrație”. Aceasta nu este democrația pe care tot o așteptăm de atâta amar de vreme. Democrația este drumul jertfei personale, în favoarea celor mulți și obidiți. Să ne dorim, domnilor români, să găsim acest drum al adevăratei democrații, altfel rătăcim... neștiind democrația și gustul ei adevărat și atât de bun. Dar, cum spunea părintele Cleopa: “Răbdare, răbdare, răbdare...!”.
