Codul genetic pare la prima vedere atât de simplu: o moleculă care deține informația genetică codificată, un fel de matrix al ființei umane. Nu atât de ușoară e însă spargerea acestui cod pentru ca, odată intrați în măruntaiele naturii, să o putem manipula după bunul nostru plac. Cei 46 de cromozomi și cele aproximativ 23.000 de gene sunt, însă, o provocare periculoasă pentru omul secolului XXI. Cercetarea modului în care genele influențează viața sexuală, identitatea, personalitatea ființei umane e o chestie, în vreme ce încercarea de manipulare genetică a orientării sexuale, a identității și comportamentului persoanei umane e cu totul altceva, afirmă Siddharta Mukhejeree.
Omul vrea să rămână tânăr și longeviv. Și e o dorință firească! Sunt exemple biblice de invidiat în acest sens. Ar fi ideal dacă s-ar putea studia, descifra ADN-ul protopărinților noștri Adam și Eva, al lui Noe, Matusalem sau măcar al lui Moise. Știința vrea să ne asigure o tinerețe fără bătrânețe manipulând codul informațional genetic. Aceeași informație care, pe de o parte, ne creează, ne face adulți și verticali, pe de alta, ne dezmembrează, descompune, desființează chiar și ne așează la orizontaliatea cenușei funerare. Dar ce este și în ce constă această informație genetică!?
În anul 1976 s-a descoperit faptul că mutația genelor provoacă cancer, în anul 1998 sunt izolate pentru prima dată celule embrionale, între anii 2009-2013 sunt identificate genele responsabile de schizofrenie și autism, între anii 2010-2015 se dezvoltă noi metode de schimbare ale genomului uman. O luptă contra cronometru a științei actuale și, totuși, nu se compară anii vieții noastre cu anii omului biblic ancestral. O luptă utopică aș spune, având în vedere că Scriptura ne și descoperă cauza scurtimii vieții: păcatul (Isaia 59)!
Păcatul, care parcă a dispărut azi din vocabular, e acel virus informațional prezent în genele noastre, în fiecare în parte și în toate la un loc. Păcatul trăiește! E viu! Nu e chimie, nici bit, nici materie, ci energie morbidă. Așadar nu există o genă responsabilă cu tinerețea și viața veșnică. Dacă ar fi să trăim veșnic, atunci toate miile de gene ar trebui să fie nemuritoare: nu am mai avea riduri, zbârcituri, calviție, miopie, celulită etc. Așa încât, în ciuda progresului științific și a atâtor tragedii umane jertfite pe altarele acestuia, și chiar dacă azi unii dintre noi își mai implantează păr, sau botoxează vreun moft...., știința ar trebui să ia în calcul și prezența în gene a acestui virus strămoșesc capital. Dacă l-ar lua, cred eu, ar fi capabilă să rescrie identic Decalogul. Poate în alți termeni, dar cu aceleași consecințe...!
Știința = controlul materiei și energiei! Păcatul = energie irațională. Păcatul e prezent și în gând. E gândul energie materială? Caludia Kloihofer spune că piatra de temelie din care provine materia este energie invizibilă, imperceptibilă, din care provin și gândurile noastre. Poate, așadar, știința controla și păcatul? Eu zic că doar Atotștiința/Mintea divină coborâtă în inimă îl poate controla. Să nu uităm că Hristos, în unele cazuri, a iertat mai întâi păcatul de s-a vindecat mai apoi și gena bolnavă. În alte cazuri a și înviat-o!
Sfinții Părinți ne învață să ne coborâm mintea în inimă atunci când ne rugăm. Unde mai exact în inimă, dacă mintea e gând și inima e genă? Iar dacă Hristos îmi zice că izvorul păcatelor e inima (Mc.7,21-23), iar biologii îmi vorbesc de genă, este ADN-ul uman o simplă celulă ,,stupidă” care poartă în ea, printre altele, și această informație păcătoasă, cum ar fi uciderea, de pildă? Și ce legătură are umilința și temerea de Dumnezeu, virtuți spirituale, cu gena umană, bogăția, mărirea și viața (Pilde 22, 4)? De aceea nu mare mi-ar fi mirarea dacă, spărgând codul genetic, omul de știință l-ar întâlni acolo, printre gene tremurânde, sub povara crucii lor tăcânde, pe Dumnezeu - Informație transcendentă, glăsuind necontenit, precum ecoul unei radiații cosmice târzii, deja de atâția și atâția ani lumină, divin de răbdător și infinit de milostiv, cântul mânturii: Adame, unde ești?
