ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE A DECIS: DESFĂȘURAREA STAGIILOR CLINICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ, LA UMFST TÂRGU-MUREȘ, NU ESTE DISCRIMINARE!

Distribuie pe:

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins ca nefondat recursul Asociației Maghiare pentru Pregătirea Medicală și Farmaceutică din România (AMPMFR) împotriva hotărârii Curții de Apel București, care a menținut decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, potrivit căreia desfășurarea stagiilor clinice doar în limba română, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureș, nu este discriminare.

“Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociația Maghiară pentru Pregătirea Medicală și Farmaceutică din România împotriva Sentinței nr. 3051 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.000 de lei, în favoarea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș, cu aplicarea art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Definitivă”, se arată pe portalul ÎCCJ.

Procesul a vizat o decizie a CNCD din luna octombrie 2013, luată cu majoritate de voturi, în care se arăta că în cazul susținerii probelor practice, numai în limba română, la UMF Târgu-Mureș (devenită UMFST între timp) nu constituie discriminare.

“Condiția impusă prin Hotărârea Senatului Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, din 30 aprilie 2013, de desfășurare a stagiilor clinice doar în limba română, nu constituie o faptă de discriminare față de studenții care studiază în limba maternă, maghiara”, se arăta într-un comunicat de presă remis de CNCD, în luna octombrie 2013.

Hotărârea CNCD a fost adoptată la acea vreme cu 6 voturi “pentru” și 2 voturi “împotrivă”, cu opinie separată.

Decizia CNCD a fost atacată la Curtea de Apel București de către UDMR și Asociația Maghiară pentru Pregătirea Medicală și Farmaceutică din România (AMPMFR), care a respins acțiunea ca nefondată, iar ÎCCJ a menținut această hotărâre.

Lasă un comentariu