SIMONA HALEP A COBORÂT PE LOCUL 8 ÎN CLASAMENTUL WTA

Distribuie pe:

Simona Halep a coborât de pe locul 3 pe locul 8, în clasamentul WTA, dat publicității luni, cu 3.963 de puncte, după ce nu și-a apărat trofeul cucerit anul trecut la Roland Garros, fiind eliminată la ediția din acest an, în sferturile de finală. Lider este în continuare japoneza Naomi Osaka, cu 6.486 de puncte. Câștigătoarea French Open, australianca Ashleigh Barty, a urcat șase locuri, până pe 2, cu 6.350 de puncte. Finalista Marketa Vondrousova a urcat 22 de poziții, până pe locul 16, cu 2.747 de puncte. Primele zece jucătoare din clasamentul de simplu sunt următoarele: 1. Naomi Osaka (Japonia) 6.486 de puncte; 2. Ashleigh Barty (Australia) 6.350 (+ 6 locuri); 3. Karolina Pliskova (Cehia) 5.685 (- un loc); 4. Kiki Bertens (Olanda) 5.345; 5. Petra Kvitova (Cehia) 4.925 (+ un loc); 6. Angelique Kerber (Germania) 4.675 (- un loc); 7. Elina Svitolina (Ucraina) 3.967 (+2 locuri); 8. Simona Halep (România) 3.963 (- cinci locuri); 9. Sloane Stephens (SUA) 3.682 (- 2 locuri); 10. Arina Sabalenka (Belarus) 3.565 (+ un loc). Dintre românce, Mihaela Buzărnescu a coborât șapte locuri și este pe 40, cu 1.345 de puncte. În top 100 se află și Sorana Cîrstea - locul 77, cu 769 de puncte, în urcare șapte poziții. În top 200 WTA, Irina-Camelia Begu a coborât un loc, fiind pe 117, cu 554 de puncte. Ana Bogdan a coborât șase poziții, până pe locul 129, cu 468 de puncte, Monica Niculescu a coborât două poziții și este pe 144, cu 418 puncte, iar Irina Bara se menține pe locul 165, cu 360 de puncte. Alexandra Dulgheru a ieșit din Top 200, după o coborâre de 94 de poziții, până pe locul 274, cu 190 de puncte, după ce a pierdut 110 puncte pentru participarea în calificări și accederea în turul al doilea al French Open, în 2018. La dublu, România are șase jucătoare în Top 100: Irina Begu (locul 32, menținere, cu 2.085 de puncte), Mihaela Buzărnescu (locul 38, în coborâre opt poziții, cu 1.892 de puncte), Raluca Olaru (locul 44, în urcare o poziție, cu 1.760 de puncte), Monica Niculescu (locul 51, în coborâre un loc, cu 1.618 puncte), Irina Bara (locul 78, în coborâre 20 de poziții, cu 1.076 de puncte) și Andreea Mitu (locul 83, în urcare două poziții, cu 984 de puncte).

Lasă un comentariu