Cum a fost percepută și gestionată criza în România?
Se spune că Ion Luca Caragiale a fost mare pentru că a surprins mai bine decât oricare altul caracterul și comportamentul românilor. Farfuridi, Brânzovenescu sau oricare Mitică de la Carul cu Bere au supraviețuit dictaturii regale, dictaturii comuniste, tranziției și prosperă în noua economie de piață, pe care cu mândrie o numim de tip european.
Ar fi însă o mare nedreptate dacă nu am admite că la fel de mare a fost și Petre Ispirescu. Culegerea sa de “Basme ale românilor”, care ne-a încântat copilăria, este, și ea, o expresie a caracterului și a comportamentului nostru. Ne place mai mult fantasticul decât lumea reală, așteptăm să ne rezolve problemele un providențial Făt-Frumos călare pe un cal alb, credem în miracolele zânelor bune și suntem convinși că în cele din urmă totul va fi bine și vom trăi fericiți până la moarte.
Poate așa se explică de ce percepția pe care am avut-o față de criză pendulează între ridicolul demagogiei și al ignoranței lui Cațavencu și naivitatea credinței în providență și în miracole.
Cum ar putea fi altfel, dacă ne amintim de declarațiile prim-ministrului care îndemna românii să-i ajute pe americani să iasă din criză cumpărând case în Florida? Sau cum am putea înțelege afirmațiile fostului ministru de Finanțe, conform cărora România ar fi apărată de criză cu un adevărat zid chinezesc, fiind pe punctul de a deveni a șaptea putere economică europeană?
Cum am putea aprecia entuziasmul cu care, în plină criză, programele electorale pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2008 ofereau românilor mii de kilometri de autostrăzi și lefuri la nivel european, dacă nu ne-am aminti de caragialismul “Până când să n-avem și noi faliții noștri”? Cum am putea aprecia declarațiile conform cărora România va ieși din criză încă înainte de sfârșitul lui 2009, dacă nu ne-am aminti de miracolul gloabei lui Făt-Frumos, care se transforma instantaneu în armăsar năzdrăvan, doar dacă mânca puțin jăratic?
Cum am putea comenta originalitatea crizei la români, dacă nu am menționa descoperirea unui antidot al crizei: balurile, petrecerile și distracțiile?
Numai în luna august 2009, pe teritoriul țării au fost organizate 376 de festivaluri. Peste 90% din costul lor este suportat din bani publici, fiind organizate de autoritățile locale. în luna iulie a aceluiași an s-au organizat 295 de festivaluri, din care putem cita: “Sărbătoarea Păunițelor”, “Sărbătoarea Lubeniței”, “Strong Man Mamaia”, “Să ne jucăm cu pământul galben” etc.
Viziunea românească asupra crizei căpăta astfel o notă de originalitate care nu numai că ne deosebește de viziunea altor țări, dar a determinat și incapacitatea clară a factorilor decizionali de a înțelege natura și efectele crizei pe care o parcurgeam.
(Va urma)
